Nume
Parola
Vizualizări: 3759
Socialiştii vin cu iniţiativa organizării referendumurilor consultative privind aderarea la UV în toate raioanele şi municipiile ţării
3 Februarie 2014 — Igor Dodon, preşedintele Partidului Socialiştilor din Republica Moldova a susţinut o conferinţă de presă în cadrul căreia a lansat ideia organizării referendumurilor consultative privind aderarea la Uniunea Vamală în toate raioanele şi municipiile Moldovei.

Liderul PSRM a subliniat că Legea supremă a statului – Constituţia, dar şi alte acte normative internaţionale prevăd dreptul poporului de a se expune pe cele mai importante probleme ale societăţii în cadrul unui referendum.

Igor Dodon a subliniat că în pofida tuturor blocajelor, presiunilor politice, economice și juridice, un referendum pentru determinarea vectorului de politică externă a avut loc, pe data de 2 februarie 2014, în UTAG (atonomia teritorială autonomă Găgăuz-Yeri), acest referendum finalizîndu-se cu cea mai mare rată de participare a cetănilor din istoria de independență a regiunii – peste 70% de cetățeni au participat la scrutin, iar peste 95% au optat pentru Uniunea Vamală.

Potrivit lui Igor Dodon, argumentarea economică și socială de integrare în UV (Uniunea Vamală), pentru Republica Moldova în ansamblu, dar și pentru fiecare regiune, municipiu din țară este concludentă – majoritatea exporturilor tradiționale sînt orientate spre UV, majoritatea cetățenilor care lucrează temporar sau permanent în afara hotarelor RM se află pe teriotoriul UV, practic toate resursele energetice de care depinde formarea prețurilor la produsele de primă necesitate sînt obținute din spațiul UV și nemijlocit Federația Rusă, grosul remitențelor grație cărora sînt menținute gospodăriile casnice sînt în baza celor transmise din spațiul UV. Fiecare raion, municipiu este direct dependent de componenta economică generată de UV în raport cu fiecare regiune luată în parte.

„În aceste condiții, ținînd cont de experiența recentă a UTAG, luînd în considerație prevederile legislației naționale, dar și internaționale, accentuînd prioritatea asigurării stabilității economice în contextul proceselor integraționiste a Moldovei în Uniunea Vamală, propunem organizarea și desfășurarea referendumului în fiecare raion, municipiu pe această chestiune”, a declarat Igor Dodon.

Igor Dodon a menţionat că deoarece legislaţia permite otganizarea referendumurilor locale pe chestiuni ce ţin nemijlocit de localitatea în cauză, întrebarea din cadrul referendumului ar putea suna în felul următor: „Consideraţi că problemele de ordin social şi economic din localitatea Dumneavoastră pot fi soluţionate odată cu aderarea la Uniunea Vamală?”.

Igor Dodon a spus că deja o parte din consilierii locali din partea socialiştilor şi anume cei din Rîşcani şi Bălţi au depus cereri de organizare a referendumului în consiliile locale, iar curînd acest lucru va fi făcut în toate raioanele unde PSRM are reprezentanţi. Dodon a subliniat că majoritatea populaţiei este împotriva aderării la Uniunea Europeană şi acest lucru uşor poate fi demonstrat în cadrul referendumului. Preşedintele PSRM a îndemnat şi alte formaţiuni de pe eşichierul stîng să înainteze asemenea cererei de organizare a referendumurilor locale, iar socialiştii vor susţine orice iniţiative de acest gen.

Igor Dodon a mai spus că PSRM la începutul sesiunii Parlamentare va solicita includerea în ordinea de zi a proiectului hotărîrii cu privire la organizarea plebescitului la scara națională.

În final, Igor Dodon a menţionat: “În Moldova trebuie de pus capăt situației cînd minoritatea, reprezentată de partidele de la guvernare impune opinia sa majorității. Mă adresez partidelor alianței dacă nu vă este frică cu adevărat, dacă măcar puțin mai credeți în ceea ce spuneți de la ecranele televizoarelor despre democrație și standarde democratice, dacă pretindeți că respectați constituția – atunci, organizați referendumul național cu privire la vectorul de orientare UE sau UV. Cetățenii să se expună”.