Nume
Parola
Vizualizări: 6008
Grupul parlamentar al socialiştilor s-a întîlnit cu Jean-Claude Mignon
19 Septembrie 2013 — Deputaţii în Parlamentul RM - Igor Dodon, Zinaida Greceanîi şi Ion Ceban, au avut o întrevedere cu Jean-Claude Mignon, Preşedintele Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, aflat în vizită în ţara noastră.

În cursul întrevederii socialiştii au criticat dur acţiunile întreprinse de actuala guvernare în toate domeniile de dezvoltare a ţării, subliniind că în urma acestora ideia integrării europene a fost discreditată în rîndul populaţiei.

În opinia lui Igor Dodon, reformele pe care le implementează guvernanţii pînă în prezent au dat rezultate contradictorii, începînd cu sistemul judiciar, organele de drept etc. Statisticile atestă că rezultatele sînt diametral opuse obiectivelor trasate, iar în unele domenii chiar catastrofale pentru Moldova. În domeniul social, spre exemplu, reformele au condus la faptul că cetăţenii simpli nu au posibilitatea să achite facturile pentru serviciile comunale, iar agenţii economici sînt supuşi unor presiuni enorme din partea organelor de control, care se soldează cu falimentarea sau închiderea întreprinderilor.

Referindu-se la ultimile evoluţii din sectorul economic, Igor Dodon a atenţionat că implicarea guvernării în scandalurile legate de Banca de Economii, Aeroportul din Chişinău şi alte active ale statului care urmează a fi privatizate, ridică multe semne de întrebare. Liderul PSRM şi-a exprimat regretul că aceste ilegalităţi au loc cu acordul tacit al oficialilor europeni.

De asemenea deputaţii socialişti au supus criticii atitudinea coaliţiei de guvernare faţă de opoziţie, încălcarea drepturilor acesteia, inclusiv prin neincluderea în ordinea de zi a şedinţelor parlamentare a proiectului de lege privind opoziţia, elaborat de socialişti.

În final socialiştii au indicat asupra oportunităţii de a continua monitorizarea Republicii Moldova de către structurile europene.