Nume
Parola
Vizualizări: 2942
Declaraţie cu privire la acţiunile de dezinformare ale instituţiilor media subordonate partidului de guvernământ
6 Decembrie 2008 — Partidul Democrat din Moldova este profund îngrijorat de evoluţiile în sfera mass-media şi modul în care instituţiile media controlate de partidul de guvernământ manipulează opinia publică şi distorsionează realităţile. Recent şi-a făcut apariţia o nouă sursă informaţională de propagandă comunistă, generatoare de ştiri de dezinformare şi de denigrare a opoziţiei , care mai apoi sunt preluate de alte canale de televiziune, radiouri şi agenţii de ştiri, subordonate guvernării. Este vorba de Obiectiv Media grup şi pagina web administrată de acesta – OMEGA – creație a staff-ului electoral al partidului guvernământ şi instrument de manipulare şi dezinformare. Amintim că recent această agenţie informaţională a publicat o ştire care relata ca reprezentantul Partidului Democrat, în şedinţa în plen a Parlamentului, l-ar fi numit pe primarul Dorin Chirtoacă - Băieţel nătăfleţ –, care stagnează soluţionarea problemei livrării agentului termic către populaţie. Este adevărat că Dl. Dumitru Diacov s-a revoltat de faptul că conflictul dintre Consiliul Municipal Chişinău şi Primărie este folosit pentru a speria populaţia din capitală şi această isterizare a orăşenilor a început să se producă o dată cu apariţia unui „malciş – plohiş”, având în vedere un alt personaj decât primarul general. Interesant că toţi deputaţii au înțeles precis despre cine este vorba, numai corespondentul de la OMEGA a „înţeles” altfel. Un alt exemplu elocvent ţine de o altă ştire publicată pe aceiași pagina web precum că PD ar fi pledat pentru demolarea monumentului lui Kotovschi, în condiţiile în care, abordând subiectul în glumă pentru a scoate tensiunile disputei, liderul PD a spus ca monumentul este bun, doar că poate denumirea ar trebui revăzută. Amintim despre aceste cazuri deoarece o agenţie semicunoscută şi angajată politic este folosită deja frecvent pentru discreditarea oponenţilor politici ai PCRM şi contrapunerea reprezentanţilor opoziţiei unul împotriva altuia. PDM doreşte să sensibilizeze opinia publică despre pericolul acţiunilor unor astfel de instituţii media care au un scop clar şi bine definit de a manipula opinia publică în condiţiile în care se apropie campania electorală pentru Parlament. PDM a atenţionat de mai multe ori asupra necesităţii existenţei în Republica Moldova a unei mass-media liberă şi corectă care să asigure o reflectare echidistantă a campaniei electorale din 2009. PDM a declarat anterior că actuala stare de lucruri ar putea anula practic legitimitatea alegerilor parlamentare din 2009, în condiţiile în care actuala guvernare nu oferă condiţii egale pentru toţi competitorii politici. Lipsa condiţiilor pentru desfăşurarea în condiţiile legii şi în mod democratic a parlamentarelor din 2009 se exprimă prin subordonarea de către guvernare a instituţiilor media publice, prin utilizarea în scopuri electorale a banilor de la buget etc. Din păcate, însă, Instituţiile mass-media publice, oficial deetatizate, continuă să manipuleze şi să dezinformeze cetăţenii, oferind în exclusivitate suport mediatic actualului partid de guvernământ, opoziţia fiind privată de orice acces la televiziunea şi radioul publice. 05.12.2008 Serviciul de presă PDM