Nume
Parola
Vizualizări: 3391
Igor Dodon a avut o întrevedere cu Dirk Schuebel, ambasadorul Uniunii Europene la Chișinău
28 Noiembrie 2012 — În cursul dialogului, părțile au discutat situația politică, economică și socială din țară.

În mod special, Igor Dodon a menționat faptul că Alianța pentru Integrare Europeană a destabilizat în totalitate sistemul social și cel economic din ţară. Președintele PSRM a specificat faptul că există o necesitate urgentă de a revedea mecanismele de suport a populației din partea statului, astfel ca cele mai vulnerabile pături să poată primi asistență pentru a face față creșterii galopante a prețurilor la produse și servicii. De asemenea, Igor Dodon a menționat faptul că politicile economice promovate de AIE, urmează a fi revăzute integral în vederea stabilizării și creșterii economice.

Președintele PSRM a menționat faptul că partidul pe care îl reprezintă a înaintat mai multe inițiative legislative în Parlamentul Republicii Moldova pentru reformarea sistemului social în vederea orientării acestuia către cetățenii simpli. Totodată, potrivit lui Dodon, PSRM este gata în cel mai scurt timp să prezinte un set de propuneri pentru relansarea economică a Republicii Moldova. Igor Dodon a mai spus că Partidul Socialiștilor în decursul a cîteva zile va prezenta societății viziunea sa integrală asupra dezvoltării Republicii Moldova, precum şi un program de guvernare alternativ celui a AIE.