Nume
Parola
Vizualizări: 3387
Liberalii în mod intenționat destabilizează situația în Republica Moldova
14 Noiembrie 2012 — PSRM se arată profund indignat de declarațiile liderului PL, Mihai Ghimpu, cu privire la necesitatea aderării la blocul NATO a Republicii Moldova. Aceste afirmații la fel ca și multe alte acțiuni ale lui Ghimpu, contravin grav Constituției Republicii Moldova, în care neutralitatea statului nostru este transcrisă expres. Totodată, expunerile publice la acest subiect sînt o sfidare în stilul deja caracteristic liderului PL a voinței cetățenilor Republicii Moldova, majoritatea categorică a cărora pledează pentru un statut neutru al țării noastre.
Pe de altă parte PSRM consideră că aceste afirmații sînt făcute în mod conștient și intenționat pentru a destabiliza și mai mult relațiile cu partenerul strategic - Federația Rusă, asemenea expuneri avînd loc tradițional din partea liberalilor înainte de venirea oficialilor ruși în Republica Moldova, de această dată a vicepremierului rus, Dmitri Rogozin.
Este regretabil faptul că aceste afirmații și acțiuni sub nici o formă nu sunt combătute sau criticate de către partenerii de Alianță ai lui Ghimpu, ceea ce ne face să constatăm de facto că poziția lui Ghimpu este și poziția Alianței pentru Integrare Europeană.
În aceste condiții, PSRM cheamă partidele din Alianță să renunțe la mesaje destabilizatoare pentru Republica Moldova.