Vizualizări: 3002
Igor Dodon a avut o întrevedere cu Ambasadorul SUA la Chişinău.
4 Octombrie 2012 — Igor Dodon, preşedintele Partidului Socialiştilor din Republica Moldova, s-a întîlnit astăzi cu Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al SUA în Republica Moldova William H. Moser, la solicitarea diplomatului american.
În cadrul întrevederii părţile au făcut un schimb de informanţii privind situaţia social-politică şi economică din ţară, exprimîndu-şi opiniile şi viziunile faţă de evoluţiile acestora.
Igor Dodon a menţionat că PSRM susţine ideia integrării Republicii Moldova în proiectele euroasiatice. Dar, în acelaţi timp, partidul va avea o atitudine practică şi realistă faţă de relaţiile Republicii Moldova cu Uniunea Europeană.
“În relaţiile cu Uniunea Europeană trebuie să insistăm asupra atingerii a trei obiective importante: obţinerea în cel mai scurt timp a unui regim liberalizat de vize, comerţ asimetric aprofundat, investiţii pentru implementarea reformelor în toate domeniile pentru a atinge standardele europene”, a specificat Dodon.
Referindu-se la iniţiativa aderării Republicii Moldova la Uniunea vamală Rusia-Belarus-Kazahstan, Dodon a specificat că atîta timp cît în Parlament nu există o majoritate parlamentară în susţinerea acestei idei, orice iniţiativă de acest gen nu se va încununa cu succes.
Diplomatul American a salutat ritmul de dezvoltare a PSRM, menţionînd importanţa apariţiei pe arena politică a Moldovei a unei formaţiuni moderne cu viziuni clare.

Autor: Partidul Socialiștilor din Republica Moldova
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2277
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33