Nume
Parola
Vizualizări: 3017
15 ani de activitate a Partidului Socialiştilor din Republica Moldova
2 Iulie 2012 — Partidul Socialiştilor aniversează al 15-lea an de la constituirea formaţiunii. Cu acest prilej, socialiştii au trecut în revistă principalele acţiuni şi evenimente politice la care au luat parte. Informaţia a fost prezentată la o conferinţă de presă de către preşedintele Partidului Socialiştilor Igor Dodon şi secretarul general al partidului Valentin Crîlov.

Printre primele merite ale acestei formaţiuni a fost dezvoltarea şi promovarea doctrinei şi ideilor socialiste în Moldova contemporană, odată cu obţinerea independenţei, ceea ce a permis formarea opţiunilor electorale de stînga. De asemenea, cu participarea liderilor socialişti a fost semnată Declaraţia de Independenţă a Republicii Moldova (27.08.1991) şi actuala Constituţie a ţării (29.07.1994).
Voturile socialiştilor au contribuit la aderarea Republicii Moldova la CSI (1994), au oferit statut de autonomie Găgăuziei (23.12.1994), au ratificat Convenţia cadru a Consiliului Europei privind protecţia minorităţilor etnice (22.10.1996), au permis restituirea plăţilor compensatorii pentru deponenţii la Sberbank al URSS (1994-1997).
Tot socialiştii sunt cei care au creat prima Casă a naţionalităţilor în spaţiul post-sovietic (1996), au organizat şi au prezidat elaborarea primului Proiect al politicii naţionale în domeniul relaţiilor interetnice (1997). Important, socialiştii au propus, primii, soluţia federalizării pentru rezolvarea problemei transnistrene (decembrie 2000).

Denumirea actuală, Partidul Socialiştilor din Republica Moldova (PSRM) a obţinut-o la Congresul de constituire din 29 iunie 1997, la Chişinău, la care au fost adoptate Statutul şi Declaraţia programatică ale PSRM şi alese organele de conducere. Atunci copreşedinţi ai partidului au fost aleşi Veronica Abramciuc (în momentul alegerii deţinea funcţia de Director General al Departamentului Relaţiilor Naţionale de pe lîngă Guvernul Republicii Moldova) şi Eduard Smirnov (în momentul alegerii — viceprimar al mun. Chişinău).
Ideile concilierii sociale şi interetnice au fost mereu o piatră de temelie a politicilor promovate de socialişti. Pe parcursul existenţei sale, PSRM a elaborat şi a propus organelor specializate de stat şi societăţii în ansamblu un şir de documente care vizează relaţiile interetnice, întărirea statalităţii şi identităţii moldoveneşti şi soluţionarea diferendumului transnistrean. Socialiştii au participat activ la lucrările Mesei Rotunde cu Statut Permanent, în scop de reconciliere politică (2002-2003).

Socialiştii au demonstrat deschidere internaţională. PSRM este unul dintre fondatorii Uniunii partidelor de orientare socialistă „Congresul Socialist Euroasiatic”, cu sediul la Kiev. De asemenea, există foarte bune relaţii de colaborare cu socialiştii din Uniunea Europeană, unde socialismul este în ascensiune.

La 18 decembrie 2011, preşedinte al Partidului Socialiştilor a fost ales Igor Dodon, deputat, ex-ministru al economiei, lider al grupului parlamentar al socialiştilor. Grupul parlamentar al socialiştilor a fost format la 4 noiembrie 2011. La moment, PSRM are peste 10.000 de membri, structuri teritoriale în 28 de raioane, precum şi zeci de consilieri în sate, raioane şi municipii.
Actualul preşedinte al PSRM, Igor Dodon, a menţionat unele din principalele acţiuni ale formaţiunii din ultima jumătate de an. În particular, socialiştii au reuşit să anuleze organizarea referendumului constituţional propus de liberalul Mihai Ghimpu. Socialiştii nu au permis ca Mihai Ghimpu să ajungă spiker al Parlamentului, au condiţionat alegerea unui preşedinte apartinic, au evitat alegerile parlamentare anticipate (al patrulea scrutin în 3 ani) şi au asigurat stabilitate politică şi socială în Republica Moldova. De asemenea, datorită acţiunilor socialiştilor a fost curmat parţial extremismul stradal al comuniştilor, care s-au văzut nevoiţi să revină în cadrul legitimităţii parlamentare.
Potrivit lui Igor Dodon, pentru etapa imediat următoare, dar şi pe termen mediu, socialiştii au un şir concret de obiective, pe trei direcţii strategice:

1. Consolidarea statalităţii şi identităţii moldoveneşti.
Pentru aceasta, socialiştii vor promova ideea de federalizare a Republicii Moldova, ca unică soluţie de obţinere a integrităţii teritoriale; vor promova vectorul euro-asiatic şi bunele relaţii cu Rusia, ca garant al coeziunii interetnice şi sociale; vor lupta pe căi legale pentru introducerea în şcoli a cursului de “Istoria Moldovei” în loc de “istoria românilor” şi demiterea ministrului educaţiei; vor promova ca slogan naţional sintagma “Moldova – moldoveni - moldovenesc”, ca etapă în formarea şi consolidarea unei naţiuni civice moldoveneşti.

2. Dezvoltarea economică şi protecţia socială a populaţiei.
Pentru a realiza aceste obiective, PSRM va promova valorile socialiste şi principiile economiei orientate social. În prezent, PSRM a iniţiat elaborarea unui Program Alternativ de Dezvoltare Economică şi crearea unui Guvern de Alternativă technocrat. Un alt obiectiv important este reformatarea guvernării, cu înlăturarea liberalilor de la conducerea ţării şi formarea unui Guvern pe criterii de competenţă şi patriotism moldovenesc.

3. Protejarea Republicii Moldova de factorii care dezbină societatea.
Un prim obiectiv în acest sens este înlăturarea liberalilor-unionişti de la conducerea ţării, prin reformatarea guvernării. Socialiştii, de asemenea, vor organiza un referendum de demitere a primarului Dorin Chirtoacă, pentru incompetenţa sa şi valorile unioniste pe care le promovează.
Socialiştii vor insista în continuare pe demiterea ministrului de interne şi decriminalizarea ţării, pentru a readuce ordinea şi normalitatea socială.
În plan de excludere pe viitor a “alianţelor monstruoase”, PSRM pledează pentru aprobarea unui sistem nou de alegere a deputaţilor în Parlament, care să fie mai responsabili faţă de cetăţeni. Totodată, socialiştii vor obţine într-un final anularea prevederilor din legea care a permis liberalizarea homosexualităţii, care afectează morala creştină a societăţii moldoveneşti.

În opinia lui Igor Dodon, Partidului Socialiştilor va juca un rol din ce în ce mai important pe scena politică a Republicii Moldova, iar în viitor va fi parte a guvernării şi va schimba esenţial şi calitativ situaţia politică şi socio-economică a ţării.