Nume
Parola
Vizualizări: 1549
Partidul Social Democrat nu va negocia cu nimeni coaliţii şi alianţe! Poporul va hotărî cine va conduce Moldova! Declaraţia Partidului Social Democrat
Chişinău, 23 Noiembrie 2008 — Partidul Social Democrat constată că în ultimul timp, prin intermediul organelor mass-media, tot mai insistent sunt lansate zvonuri despre posibile alianţe sau fuziuni ale social-democraţilor ba cu PDM, ba cu Partidul Comuniştilor, ba cu alte partide. Deşi această campanie de dezinformare şi manipulare a opiniei publice nu are la bază nici un argument, totuşi organizatorii ei reuşesc să abată atenţia cetăţenilor de la mesajul programatic şi de la iniţiativele politico-economice de rezonanţă ale social-democraţilor. Pornind de la această constatare, PSD se vede obligat să facă o lumină clară pe marginea subiectului: - obiectivul PSD este să se renoveze şi să se consolideze pentru a câştiga alegerile din 2009, urmând să guverneze în scopul dezvoltării durabile a ţării prin promovarea politicilor economice social orientate. - PSD nu va discuta cu nimeni pe marginea problemei de creare a alianţelor. Această poziţie a noastră are la bază respectul social-democrat pentru opţiunea alegătorului. Optăm pentru un dialog cinstit şi constructiv cu cetăţenii, dorim să-i convingem că anume PSD este Pentru Stabilitate şi Dreptate. În acelaşi timp, însă, suntem conştienţi de faptul că trebuie să aşteptăm rezultatul votului şi să respectăm voinţa poporului, exprimată în cadrul unor alegeri libere şi corecte. - PSD cheamă toate forţele politice din ţară, atât parlamentare, cît şi extraparlamentare, de a se abţine de la învinuiri şi ofense reciproce, de a nu se lăsa antrenate în campanii de dezinformare şi manipulare. Trebuie să revenim la dezbateri serioase şi constructive pe marginea programelor politice propuse pentru binele Moldovei. În situaţia când PSD oferă iniţiative politico-economice privind depăşirea crizei economico-financiare şi a celei de ordin social-umanitar, iar oponenţii noştri nu fac altceva decât să abată atenţia opiniei publice de la importanţa care se conţine în aceste iniţiative, ne vedem obligaţi să atenţionăm cetăţenii asupra modului necinstit de a face politică al unor oponenţi. - PSD nu va tolera nici într-un fel încercările de substituire a dialogului civilizat prin acţiuni distructive şi jocuri murdare. Fiind generate de lipsa de programe şi idei, aceste acţiuni nu au nimic comun cu interesele vitale ale societăţii moldoveneşti. În fiecare zi conducerea şi activiştii PSD se întâlnesc cu zeci şi sute de cetăţeni: oameni tineri, angajaţi, pensionari, invalizi, muncitori şi ţărani. Ei vor să fie mândri de ţara lor, vor s-o facă mai puternică şi mai frumoasă. Ei vor să aibă încredere în viitor, ei sunt dornici de muncă şi de o viaţă mai bună. Mesajul nostru către ei este unul: împreună vom dezvolta economia Moldovei, vom edifica o ţară mândră, prosperă şi vom avea o viaţă mai bună. Pentru atingerea acestui scop comun trebuie să aplicăm modelul economic de dezvoltare social orientat, consolidând rolul statului în economie. Timpul renovării a venit!