Vizualizări: 3810
IDIS „Viitorul” a lansat Ghidul investiţional al localităţilor din municipiul Chişinău
16 Februarie 2012 — IDIS „Viitorul” a lansat azi, 16 februarie 2012, Ghidul investiţional al localităţilor din municipiul Chişinău. Publicaţia a fost produsă de IDIS „Viitorul” cu sprijinul financiar al fundaţiei germane Hanns-Seidel, oferit în cadrul proiectului „Viitorul european al municipalităţii Chişinău”. Ghidul compilează 35 de proiecte investiţionale din cele 19 localităţi care fac parte din municipiul Chişinău.
„Ghidul răspunde la întrebărle fireşti care îi vin în minte oricărui investitor. Iată de ce am insistat pe design-ul profilului fiecărei localităţi, pe istoriile de succes înregistrate de fiecare comunitate. Am inclus proiecte investiţionale concrete, estimând pentru fiecare dintre ele atât rezultatul aşteptat şi numărul de beneficiari, cât şi resursele financiare necesare, dar şi factorii de risc. Or, investitorii pun mare preţ pe informare veridică”, susţine directorul executiv al IDIS „Viitorul”, Liubomir Chiriac, coordonatorul publicaţiei.
Dintre domeniile cu potenţial de dezvoltare, capabile să îmbunătăţească situaţia social-economică pentru membrii comunităţii, se insistă pe: agroturism, eficienţă energetică, modernizarea serviciilor publice şi comerciale ş.a.
Unul din proiectele investiţionale prezentate este construcţia Centrului de Tineret şi a Muzeului satului în comuna Cruzeşti. „Aici ar putea să fie deschise diferite cercuri de creaţie, o sală de cinema, un muzeu şi o sală pentru discotecă, pentru tineretul din sat şi tineretul din comunele adiacente. În plus, anul împrejur ar putea să vină turişti să viziteze localitatea” , relatează primarul localităţii, Nicon Scurtu. Implementarea acestor obiective ar putea crea noi locuri de muncă, consolidând economia locală, mai afirmă edilul.
Ghidul investiţional al localităţilor din municipiul Chişinău este disponibil în format bilingv, în limbile română şi engleză, într-un tiraj de 500 de exemplare. Publicaţia urmează a fi distribuită administraţiei publice locale din capitală şi suburbiile ei, misiunilor diplomatice şi organizaţiilor internaţionale rezidente în Republica Moldova
Un ghid similar a fost produs în 2008 de IDIS „Viitorul” pentru Unitatea Teitorial-Administrativ Autonomă Găgăuzia, şi în 2007 pentru Ungheni.
Pe lângă Ghidul investiţional pentru Chişinău, IDIS a produs şi două ghiduri legislative şi de bune practici în domeniul administraţiei publice locale, finanţelor publice, care vor fi lansate la sfârşitul lunii curente. La 19 ianuarie 2012 a fost prezentată public pelicula „Chişinău – o capitală europeană”, produsă în parteneriat cu OWH Studio, în cadrul aceluiaşi proiect finanţat de fundaţia germană Hanns-Seidel.
Totodată, au avut loc cursuri de instruire pentru aleşii locali şi funcţionarii publici pe domenii precum: scrierea proiectelor, formarea parteneriatelor public-private, gestionarea finanţelor publice locale, procesul politic, strategic şi decizional la nivel local, managementul serviciilor publice locale şi patrimoniul public. La acest moment, IDIS „Viitorul”, în parteneriat cu primăria municipiului Chişinău, implementează un proiect european pe dimensiunea eficienţei energetice.

Autor: IDIS Viitorul
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2278
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33