Nume
Parola
Vizualizări: 5296
Declaraţia Partidului Popular din Moldova - Depășirea crizei politice prin crearea unui “For Civic”
Chisinau, 24 Ianuarie 2012 — După 20 de ani de democraţie, dintre care opt de dictatură, izolare şi stagnare, iar trei – de criză politică, Republica Moldova a ajuns la un pas distanţă de o criză economică, generată de o instabilitate politică, etnică, socială şi chiar criminogenă.

Riscul compromiterii lucrărilor agricole de primăvară care pun sub semnul întrebării nu doar securitatea alimentară a ţării ci şi întreg sectorul agroindustrial, reducerea dramatică a colectării impozitelor şi taxelor din care sunt achitate salariile bugetarilor, stoparea investiţiilor şi riscul stopării finanţării externe, riscul creşterii situaţiei criminogene alimentate de chemările interminabile la nesupunere, sunt doar câteva din elementele care împing Republica Moldova spre prăpastia unei catastrofe sociale.

Criza politică, alimentată de liderii partidelor politice, ne-a adus în pragul unui nou scrutin, rezultatul căruia, pe lângă noi cheltuieli de zeci de milioane, va fi:
-    imposibilitatea promovării reformelor radicale în economie şi în alte domenii, care, în prezent, sunt atât de importante pentru viitorul ţării;
-    dezintegrarea societăţii într-un conglomerat etnic incapabil să se constituie într-o naţiune unită;
-    amplificarea emigrării părţii active a cetăţenilor peste hotarele ţării;
-    creşterea, în proporţii catastrofale, a corupţiei la nivel naţional;
-    compromiterea principiilor democraţiei sociale;

Ţara noastră are nevoie de o stabilitate politică pe termen lung, ca o condiţie indiscutabilă necesară pentru elaborarea și punerea în aplicare a reformelor de succes.

Republica Moldova are nevoie de organizaţii politice responsabile, care ar avea pe ordinea de zi interesele naţionale, care ar reprezenta, ar susține și ar proteja intereselor tuturor cetăţenilor, acestea fiind prioritare în comparație cu interesele de partid, care au determinat, în anul 2000, modificarea Constituţiei, conform căreia cetăţenii Republicii Moldova au fost lipsiți de dreptul de a alege preşedintele prin vot direct. Pe parcursul a 12 ani au avut loc 10 încercări de a alege președintele țării, în urma cărora președintele a fost ales numai de două ori de către un regim totalitar, care s-a finalizat cu opt ani de dictatură.
Cetăţenii Republicii Moldova mai pot evita o catastrofă, solicitând clasei politice, să dea dovadă de responsabilitate. A venit momentul ca liderii politici să demonstreze că au învăţat lecţia anului 2000.

Astăzi compromisul este cuvântul cheie. Reieşind din aceste deziderate, Partidul Popular din Moldova, cheamă toate formaţiunile politice, parlamentare şi extraparlamentare, ONG-urile, mass-media, reprezentanţii instituţiilor internaţionale și societății civile, să se reunească în cadrul unui „For Civic” pentru a elabora o soluţie de depăşire a crizei politice, economice şi sociale prin care trece sau riscă să treacă în cel mai scurt timp Republica Moldova.

Doar o astfel de modalitate va asigura aprobarea unei decizii transparente, fără târguri şi schimb de funcţii, şi susţinute de întreaga societate. Deciziile acestui “For Civic” urmează să fie obligatorii pentru organul legislativ, fapt care va demonstra consensul între formaţiunile politice şi clasa politică şi electoratul care îi susţine și va deveni un test al democraţiei reale.

Partidul Popular din Moldova va subsemna decizia acestui for, chiar dacă consideră că revenirea la alegerea Preşedintelui prin vot direct, rămâne a fi calea cea mai democratică, care va elimina riscurile blocajelor politice pe viitor şi va permite organizarea scrutinului chiar în acest an.

Tolerarea în continuarea a situației de criză constituțională de către partidele parlamentare va duce țara în dezastru politic, economic, social și revenirea dictaturii totalitariste. Astfel, sunt puse în primejdie statalitatea, independența și viitorul european a Republicii Moldova.

Partidul Popular din Moldova