Vizualizări: 3073
IDIS “Viitorul” a prezentat la Bruxelles un studiu pe liberalizarea regimului de vize cu UE
30 Mai 2011 — Un studiu IDIS „Viitorul” care surprinde progresele şi provocările în implementarea Planului de acţiuni privind liberalizarea regimului de vize cu UE a fost prezentat la 26 mai 2011 la Bruxelles. Autorul studiului, Leonid Litra, a venit totodată cu recomandări pentru autorităţile naţionale, care într-un interval relativ scurt, trebuie să reuşească să convingă comunitatea europeană prin reformele duse la bun sfârşit că cetăţenii moldoveni sunt gata să circule liber în UE.
Printre cele mai dificile sarcini se numără reformarea Ministerului Afacerilor Interne prin racordarea cadrului legislativ şi integrarea Serviciului Grăniceri, controlul eficient al migraţiei, mai ales pe sectorul regiunii transnistrene, combaterea corupţiei. O altă condiţie care trebuie respectată întocmai este adoptarea legislaţiei anti-discriminare. În cele din urmă, este necesar ca să existe o persoană în oficiul primului-ministru care ar coordona activităţile de zi cu zi pe dimensiunea lineralizării vizelor.
În următoarele săptămâni, studiul va fi prezentat public şi la Chişinău. Lansarea de la Bruxelles a avut loc în format off-the-record, pentru a prilejui o comunicare sinceră. Evenimentul a fost organizat de către PASOS (Asociaţia de Politici pentru o Societate Deschisă) și găzduit de Centrul pentru Politici Europene.
Această acţiune de advocacy este parte componentă a unui proiect implementat în paralel în toate cele şase state incluse în Parteneriatul Estic, gestionat de PASOS. Finanţarea este oferită de Iniţiativa pentru Reformarea Serviciului Public şi Guvernare Locală (LGI) a Fundaţiilor pentru o Societate Deschisă. IDIS „Viitorul” este unul iniţiatorii proiectului şi partenerul pentru Republica Moldova, fiind membru cu drepturi depline al reţelei PASOS.
Evenimentul din 26 mai curent a purtat genericul „Drumul către o relaţie fără vize cu UE: Scenarii pentru Republica Moldova, Ucraina şi Georgia”.
Urmează şi alte evenimente, mese rotunde şi conferinţe la Bruxelles, Berlin, Copenhaga, care sunt conectate logic într-o strategie comună de advocacy. Or, o bună comunicare cu Bruxelles şi statele-membre UE va permite gestionarea din timp a eventualelor simpatii şi reticenţe, pentru a asigura sprijinul politic necesar pentru a ne bucura de o Europă fără bariere.
Tot în cadrul proiectului comun pentru statele Parteneriatului Estic au fost lansate portale specializate pe liberalizarea regimului de vize cu UE, “novisa”, urmate de extensia naţională şi site-ul comun www.novisa.eu.

Autor: IDIS Viitorul
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2278
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33