Nume
Parola
Vizualizări: 3557
SCRISOARE DESCHISĂ A STUDIOULUI "MOLDOVA-FILM"
Chisinau, 8 Decembrie 2010 — Conducerea şi colectivul Studioului „Moldova-Film” S.A. vine cu un mesaj ferm în adresa forţelor politice democratice, care au acces în Parlamentul Republicii Moldova după alegerile din 28 noiembrie a.c., mesaj prin care se exprimă întru susţinerea plenară a cursului democratic şi pro-european, luat de către ţara noastră în ultimul an de către Alianţa pentru Integrare Europeană.

Considerăm, că majoritatea populaţiei Republicii Moldova şi, în special, oamenii de creaţie, tinerii, societatea civilă, conştientizează necesitatea continuării proceselor de modernizare a ţării, de reformare a sistemului judiciar, de relansare a economiei, de creare a locurilor de muncă, de susţinere plenară a generaţiei tinere şi, nu în ultimul rînd, de promovare a ideilor şi valorilor europene privind drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului. Nu mai puţin importantă este continuarea procesului de liberalizare a vizelor şi de integrare pe viitor a Republicii Moldova în marea familie europeană, fapt ce va permite circulaţia liberă a cetăţenilor ţării noastre în spaţiul european, reunind şi consolidînd familiile despărţite de ani de zile, aducînd în Moldova modelul european de libertate şi prosperitate umană.

Suntem, evident, pentru întreţinerea unor relaţii de bună vecinătate cu România şi Ucraina, de colaborare economică cu Federaţia Rusă şi cu alte state din spaţiul CSI. Dar optăm, totodată, şi pentru menţinerea în aceste relaţii a unui nivel adecvat de demnitate naţională, de mîndrie şi dragoste de ţară, întru protejarea şi promovarea intereselor Republicii Moldova pe plan internaţional. În acest context considerăm a fi inacceptabile orice amestecuri în treburile interne ale statului nostru din partea reprezentanţilor altor state, inclusiv a celor din Federaţia Rusă.
Sperăm că forţele politice democratice ce au acces în Parlamentul Republicii Moldova vor da dovadă de maturitate politică şi atitudine responsabilă faţă de alegătorii care le-au acordat acest mandat, vor da dovadă de dragoste faţă de acest pămînt roditor cu oameni harnici şi destoinici, care merită o soartă mai bună decît au avut-o pînă acum.
Alăturîndu-ne declaraţiilor recente ale oamenilor de bună credinţă, precum şi membrilor mai multor uniuni şi asociaţii de creaţii din Republica Moldova,  ne pronunţăm unanim pentru păstrarea într-o nouă formulă a Alianţei pentru Integrare Europeană, cu păstrarea şi completarea corespunzătoare ale aceloraşi angajamente şi reforme democratice, începute în anul 2009.
                           
Conducerea şi colectivul  Studioului „Moldova-Film”