Nume
Parola
Vizualizări: 2825
Declaraţia PLDM privind evoluţiile recente în reglementarea diferendului transnistrean
Chisinau, 4 Septembrie 2008 — Partidul Liberal Democrat din Moldova îşi exprimă profunda îngrijorare vizavi de lipsa de transparenţă şi profesionalism în cadrul negocierilor privind statutul raioanelor din stînga Nistrului, fapt ce generează speculaţii şi subminează procesul democratic în Republica Moldova. În urma întîlnirii Medvedev-Smirnov de la Soci, se vehiculează ideea renunţării la formatul 5+2 în favoarea negocierilor trilaterale între Chişinăul oficial, Moscova şi regimul de la Tiraspol. PLDM aminteşte că ţara noastră a trecut printr-o experienţă de negocieri trilaterale, soldate cu memorandumul Kozak, document ce prevedea transnistrizarea Republicii Moldova ca substitut al reglementării durabile a problemei raioanelor de Est. Partidul Liberal Democrat din Moldova îşi reiterează, în acest context, poziţia conform căreia orice soluţie paşnică, durabilă şi echitabilă poate fi atinsă doar cu implicarea SUA, UE, Ucrainei şi OSCE în formatul 5+2. Mai mult decît atît, aceasta devine un imperativ, avînd în vedere evoluţiile recente din Caucaz, intenţiile Uniunii Europene de a contibui cu asistenţă tehnică şi financiară la restabilirea regiunii din estul ţării, precum şi consensul existent în societate în raport cu procesul de integrare europeană şi de aderare la UE. Partidul Liberal Democrat din Moldova îşi exprimă convingerea fermă că reglementarea diferendului transnistrean trebuie realizată în baza Legii Republicii Moldova cu privire la prevederile de bază ale statutului juridic special al localităţilor din stînga Nistrului (Transnistria), adoptată în unanimitate de Parlament în iulie 2005. Ne exprimăm certitudinea că durabilitatea reglementării nu poate fi realizată fără demilitarizarea, decriminalizarea şi democratizarea regiunii din stînga Nistrului. Partidul Liberal Democrat din Moldova cere guvernării actuale să purceadă imediat la desecretizarea negocierilor privind reglementarea transnistreană şi să demareze neîntîrziat consultări largi cu partidele politice şi societatea civilă în vederea asigurării desfăşurării negocierilor în conformitate cu interesele naţionale ale Republicii Moldova. Cerem guvernului să întreprindă toate demersurile necesare în vederea asigurării evacuării integrale, urgente şi transparente a armamentului şi trupelor ruse de pe teritoriul naţional, în conformitate cu deciziile Summit-ului OSCE de la Istambul din 1999. Cerem, de asemenea, iniţierea consultărilor cu UE în vederea amplasării în raioanele de est a unui contingent în cadrul Politicii Europene de Securitate şi Apărare, modificînd formatul actual de pacificare, fapt ce ar fi în măsură să conducă la soluţionarea definitivă a conflictului şi la asigurarea stabilităţii în regiune. Partidul Liberal Democrat din Moldova