Nume
Parola
Vizualizări: 3539
Cum sporim competitivitatea economiei moldovenești?
Chisinau, 8 Octombrie 2010 — Expres-analiză, nr 25, 7 octombrie 2010
Adrian Lupuşor, Expert-Grup

Recent, Guvernatorul băncii centrale, Dorin Drăguțanu, a declarat că sporirea competitivității externe a economiei moldovenești poate fi atinsă la nivelul politicilor de stat prin intermediul deprecierii monedei naționale, scăderii salariilor și creșterii productivității muncii. Luând în considerație importanța subiectului respectiv, nu am putut trece cu vederea o asemenea afirmație.

În primul rând, de ce se discută despre deprecierea monedei naționale drept o măsură de politică de stat, în timp ce obiectivul central al BNM ține exclusiv de asigurarea și menținerea stabilității prețurilor? În al doilea rând, în ce mod deprecierea monedei naționale corelează cu confidența în acea monedă națională? Și nu în ultimul rând, cum scăderea salariilor (în Moldova, astăzi, cele mai mici din regiune) poate avea loc pe fondul sporirii productivității muncii? O altă întrebare fundamentală ține de relevanța abordării decidenților de politică din Republica Moldova cu privire la sporirea competitivității economice și care sunt alternativele?

Despre iluzia creșterii competitivității prin intermediul deprecierii leului

Din start trebuie să menționăm faptul că potrivit Strategiei Politicii Monetare a BNM pentru 2010-2012, politica valutară este subordonată obiectivului central al BNM, care constă în asigurarea și menținerea stabilității prețurilor, iar intervențiile valutare pot fi efectuate în vederea evitării fluctuațiilor excesive a cursului de schimb. Prin urmare, o politică privind deprecierea monedei naționale ar fi în directă contradicție cu documentul de bază de planificare strategică de care ar trebui să se conducă BNM. Drept efecte inevitabile ale unei asemenea politici ar fi erodarea confidenței populației și investitorilor în moneda națională și creșterea nivelului prețurilor. La rândul său, aceasta, de regulă, presupune creșterea gradului de valutizare, care va submina și mai mult eficiența canalelor de transmisie a politicii monetare a BNM și, respectiv, capacitatea băncii centrale de a ține prețurile în frâu. Conform estimărilor noastre, o depreciere a leului cu 10% ar contribui la creșterea nivelului inflației cu circa 1 puncte procentuale.

Evident, principalul efect pozitiv al devalorizării monedei naționale va consta într-o eventuală creștere a competitivității de preț (și exclusiv de preț !) a mărfurilor moldovenești pe piețele externe, fapt ce va propulsa, într-o anumită măsură, producția internă și creșterea economică per ansamblu. Aceasta este o abordare clasică de sorginte keynesiană (bazată pe implicarea activă a statului în economie) potrivit căreia creșterea economică poate fi stimulată prin creșterea cererii pentru exporturi, fapt ce motivează devalorizarea intenționată a monedei naționale. Însă, abordarea respectivă implică 2 probleme esențiale:

1. Efectele inflaționiste ale deprecierii monedei naționale contribuie la sărăcirea populației, iar aceasta vine în contradicție cu abordarea agreată de OECD, dar și de mai mulți economiști moderni, asupra competitivității: nivelul competitivității unei țări depinde, pe de o parte, de cantitatea mărfurilor și serviciilor produse care fac față concurenței pe piețele externe, iar pe de altă parte, de bunăstarea populației autohtone;
2. Deprecierea monedei naționale poate crea anumite avantaje exportatorilor în termeni de preț, nu și de calitate. Or, pe termen mediu și lung, competitivitatea economică depinde exclusiv de nivelul de tehnologizare a țării, care nu poate fi atinsă fără anumite politici active de stimulare a investițiilor[1]. La rândul său, implementarea acestora ar fi extrem de problematică în contextul deprecierii monedei naționale deoarece prețul utilajului și echipamentului de import va crește, iar subminarea confidenței investitorilor și presiunile inflaționiste vor duce la scumpirea capitalului (creditele și împrumuturile pentru necesități investiționale).

Prin urmare, creșterea competitivității externe a economiei moldovenești prin intermediul deprecierii monedei naționale, la care a făcut referință Guvernatorul BNM, este doar una iluzorie, deoarece aceasta descurajează creșterea nivelului de tehnologizare a economiei – factorul principal care asigura creșterea sustenabilă a competitivității economice. Mai mult ca atât, abordarea respectivă este bazată pe sacrificarea bunăstării populații autohtone în favoarea stimulării cererii externe pentru produsele moldovenești.

Viziune alternativă asupra necesității sporirii competitivității economice externe

Conform Indicatorului de Competitivitate Globală 2010-2011, elaborat de World Economic Forum, Republica Moldova este situată pe locul 94 din totalul a 139 state incluse în rating. Totodată, țara noastră este identificată ca fiind la prima etapă de dezvoltare a competitivității economice, cea bazată pe abundența factorilor de producție. Aceasta înseamnă că competitivitatea economică depinde, în primul rând, de 4 piloni de bază: calitatea instituțiilor, infrastructura, mediul macroeconomic, sănătatea și educația populației. De aici putem deriva principala idee care trebuie să formeze baza politicilor publice în acest domeniu: creșterea competitivității economice externe a Republicii Moldova trebuie să fie realizată, în primul rând, prin crearea unui climat macroeconomic stabil și implementarea reformelor structurale, care, la rândul său, vor stimula activitatea investițională și, respectiv, nivelul de tehnologizare al economiei. Creșterea nivelului de competență și calificare a forței de muncă este un alt obiectiv care trebuie urmărit de guvern în orice caz.

Făcând o paranteză, afirmațiile Guvernatorului BNM cu privire la necesitatea deprecierii monedei naționale, diminuării salariilor și sporirii productivității muncii, ar putea fi mai relevante pentru țările aflate la cea de-a doua etapă a dezvoltării competitivității economice externe – cea bazată pe eficiență. Anume pentru statele din această categorie, necesitatea creșterii pieței de desfacere, eventual prin stimularea cererii externe și reducerea costurilor unitare legate de remunerarea muncii este mai relevantă, pe fondul unei situații economico-sociale interne relativ favorabile.

În cazul Republicii Moldova, unde nivelul de economisire este unul din cele mai mici din regiune (ponderea depozitelor în PIB – 37,2%[2]), nivelul de valutizare a acestor economii – unul din cele mai mari (53,6% din totalul depozitelor[3]), iar climatul investițional este afectat de o serie de bariere formale și neformale, reformele în direcția sporirii competitivității economice externe trebuie să fie conceptual diferite. Acestea trebuie să fie axate pe 4 direcții de bază:

1. îmbunătățirea funcționării instituțiilor (respectarea drepturilor de proprietate, diminuarea corupției, simplificarea cadrului de reglementare a activității antreprenoriale, îmbunătățirea reglementării anumitor sectoare, protejarea liberei concurențe, independența justiției etc.);
2. reforme de optimizare și eficientizare (reforma administrației publice centrale și locale, reformarea sistemului de protecție socială etc.);
3. asigurarea stabilității macroeconomice (menținerea stabilității prețurilor, evitarea fluctuațiilor excesive a cursului de schimb, îmbunătățirea încrederii în moneda națională, eficientizarea canalelor de transmisie a politicii monetare etc.);
4. educarea unei forțe de muncă cu un nivel de pregătire profesională relevant pentru piața forței de muncă.

Prin urmare, cât de paradoxal nu ar suna, creșterea competitivității economice externe a țării noastre poate fi atinsă, în primul rând, prin mobilizarea eficientă a resurselor interne, ceea ce va permite dinamizarea activității investiționale și sporirea nivelului de tehnologizare al economiei naționale. Totodată, politicile statului în nici un caz nu trebuie să vizeze deprecierea intenționată a monedei naționale care, pe lângă costurile sociale generate, va împiedica importul de capital – crucial pentru sporirea competitivității economice.