Vizualizări: 7562
Evenimentul de nominalizare a câştigătorilor în Concursul "Cel mai bun elev inovator", ediţia a III-a
Chişinău, 20 Mai 2010 — Sâmbătă, 22 mai 2010, începînd cu ora 11.00, în incinta Bibliotecii Ştiinţifice Centrale „Andrei Lupan” a Academiei de Ştiinţe a Moldovei (str. Academiei, 5a), va avea loc evenimentul de nominalizare a câştigătorilor în Concursul „Cel mai bun elev inovator”, organizat pentru a treia oară de către Academia de Ştiinţe a Moldovei, Agenţia pentru Inovare şi Transfer Tehnologic, Ministerul Educaţiei şi Agenţia de Stat pentru Proprietate Intelectuală a Republicii Moldova.
Conform regulamentului, pentru acest concurs au fost stabilite premii băneşti:
1 premiu în valoare de 3000 lei pentru locul I,
2 premii a câte 2000 lei pentru locul II şi
3 premii a câte 1000 lei pentru locul III.
De asemenea vor mai fi acordate 8 premii speciale a câte 500 lei fiecare şi diplome de menţiune.
Locurile în concurs sunt stabilite de către un juriu competent, preşedinte al căruia este acad. Gheorghe Duca, preşedintele Academiei de Ştiinţe a Moldovei.
La ediţia a III-a a concursului au participat 71 de concurenţi din 36 de instituţii şcolare de învăţământ din 30 de localităţi ale Republicii Moldova, care au prezentat circa 80 de lucrări, demonstrânu-şi ingeniozitatea, creativitatea şi capacităţile lor inventive.
La eveniment au fost invitaţi prim-ministrul Republicii Moldova dnul V.Filat, ministrul educaţiei dnul L.Bujor, viceprim-ministrul, ministrul economiei dnul V.Lazăr, ministrul tineretului şi sportului I.Cebanu, ministrul agriculturii şi industriei alimentare dnul V.Casarciuc, ministrul mediului dnul Gh.Şalaru, alţi înalţi oaspeţi.
La eveniment sunt invitaţi reprezentanţii mass-media.
Secţia Marketing, AITT

Autor: Agentia pentru Inovare si Transfer Tehnologic
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă
Toate comunicatele din categoria curentă
Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2276
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33