Vizualizări: 6331
Privatizarea ilegală a bunurilor publice
Chisinau, 24 Martie 2010 — Procurorii au verificat legalitatea privatizării unor bunuri publice din gestiunea Î.S. ”Constructorul”.
Urmare investigaţiilor procurorii au stabilit, că în luna iunie 2009, Societăţile Comerciale „BASIMOBIL GRUP” SRL şi „OXEL-IMOBIL” SRL au încheiat contracte de privatizare cu Agenţia Proprietăţii Publice asupra două clădiri cu suprafaţa totală de circa 480 m2.
Fiind verificată legalitatea înstrăinării acestor imobile, s-a constatat că anterior ele au fost luate în locaţiune de la Întreprinderea de Stat cu profil medico-sanatorial „Constructorul” pe un termen de un an.
Totodată, din declaraţiile reprezentanţilor Î.S. „Constructorul” rezultă că în cuprinsul contractelor de locaţiune din 01.01.2008, care au stat la baza privatizării ilegale a încăperilor nominalizate, de către conducerea societăţilor comerciale au fost modificate primele file şi schimbat intenţionat termenul lor de valabilitate de 5 ani, fapt confirmat şi prin concluziile raportului de examinare tehnico-ştiinţifică.
În aşa mod procurorii au ajuns la concluzia că privatizarea imobilului s-a efectuat ilegal, fiind folosite de către antreprenori documente false.
Astfel, la 9 februarie 2010 Procuratura sect. Botanica a pornit urmărirea penală în temeiul art.191 alin.(5) CP (delapidarea averii străine, săvîrşită în proporţii deosebit de mari), art.361 alin.(2) lit.b) şi lit. d) CP (deţinerea şi folosirea documentelor oficiale false, săvîrşite de două sau mai multe persoane, soldată cu daune în proporţii mari intereselor publice) şi art.335 alin.(3) lit.b) CP (abuz de serviciu de către o persoană care gestionează o organizaţie comercială, soldat cu urmări grave).
Concomitent, procurorii au înaintat în Curtea de Apel Economică o acţiune prin care au solicitat anularea contractelor ilegale.
În prezent urmărirea penală este efectuată de Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei.
Serviciul de presă al Procuraturii Generale

Autor: Administrator
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2276
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33