Nume
Parola
Vizualizări: 3580
Declarație cu privire la inactivitatea Consiliul Coordonator al Audiovizualului
Chișinău, 24 Iulie 2009 — Coaliţia Civică pentru Alegeri Libere şi Corecte – „Coaliţia 2009” îşi exprimă îngrijorarea şi dezacordul faţă de modul în care Consiliul Coordonator al Audiovizualului îşi exercită atribuţiile sale legale şi cere membrilor CCA să activeze în strictă conformitate cu prevederile Codului Audiovizualului, şi nu potrivit propriilor simpatii sau antipatii.

Astfel, constatăm cu regret că în şedinţa publică din 23 iulie 2009, contrar statutului său de autoritate publică responsabilă de respectarea de către radiodifuzori a prevederilor legale, membrii CCA au decis să nu sancţioneze radiodifuzorii monitorizaţi pe parcursul campaniei electorale şi în raport cu care s-au constatat încălcări ale Regulamentului privind reflectarea campaniei electorale la alegerile parlamentare anticipate din 29 iulie 2009 şi ale prevederilor Codului Audiovizualului.

Conform art. 37 din Codul Audiovizualului, CCA supraveghează aplicarea şi respectarea prevederilor legale, iar art. 38 prevede că CCA aplică sancţiuni pentru încălcarea normelor legale de către radiodifuzori. În pofida acestor reguli, CCA s-a rezumat doar la emiterea unei recomandări cu titlu general adresată tuturor radiodifuzorilor aflaţi sub jurisdicţia R. Moldovei prin care li se cere respectarea principiului pluralismului de opinie în reflectarea subiectelor conflictuale.

Considerăm că prin aceste acţiuni Consiliul Coordonator al Audiovizualului îşi neglijează propria autoritate, încurajând, totodată, încălcarea legii de către radiodifuzori. Totodată, nesancţionând radiodifuzorii pentru încălcarea flagrantă a art. 7 al Codului Audiovizualului, CCA dă dovadă de incapacitate în ceea ce privește garantarea interesului public în domeniul audiovizualului.

De asemenea, ne exprimăm nedumerirea faţă de inacţiunea manifestată de către CCA până în prezent în raport cu multiplele încălcări ale prevederilor legale de către unii radiodifuzori, cazuri semnalate de către Coaliţia 2009. De menționat că societatea civilă monitorizează atent modul în care radiodifuzorii respectă Regulamentul privind reflectarea campaniei electorale, Codul Audiovizualului informând în mod repetat CCA asupra acestor încălcări față de care, din păcate, suntem nevoiți să constatăm inacțiunea Consiliului Coordonator al Audiovizualului.

Din aceste considerente, îndemnăm membrii Consiliului Coordonator al Audiovizualului să îşi exercite atribuţiile în conformitate cu prevederile Codului Audiovizualului şi să-şi asume pe deplin autoritatea astfel încât să asigure respectarea de către radiodifuzorii din R. Moldova a prevederilor legale din domeniu.

Pentru informaţii suplimentare vă rugăm să contactaţi: Nicolae Panfil, Secretarul Coaliției Civice pentru Alegeri Libere și Corecte- „Coaliţia 2009”, la tel.: (373 22) 23 53 43 / ext. 106 sau prin e-mail: info@alegeliber.md.

Autor: Coaliția Civică pentru Alegeri Libere și Corecte

Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă