Nume
Parola
Vizualizări: 4207
O nouă probă de fraudă a comuniştilor – 1000 de buletine de vot ascunse în subsolul preturii Râşcani
mun. Chişinău, 5 Iulie 2009 — 1 000 de buletine de vot neutilizate, rămase de la alegerile din 2007, au fost descoperite în subsolurile de la Pretura Râşcani. ”Această probă directă cu intenţia de fraudare a alegerilor a fost descoperită absolut întâmplător, dar urmează a fi descoperite şi altele care probează minciunile comuniştilor”. Despre acest lucru a anunţat vineri, 3 iulie 2009, în cadrul unei conferinţe de presă vicepreşedintele Partidului Liberal, Dorin Chirtoacă. Buletinele găsite nu au vreun însemn de apartenenţă la un anumit birou electoral, nu au aplicată ştampila ”anulat” sau altă formă care ar certifica faptul că sunt pentru păstrare sau eventuală catalogare. Potrivit prevederilor legale, după alegeri, buletinele rămase neutilizate se păstrează în condiţiile prevăzute de legislaţie. Chirtoacă a atenţionat asupra faptului că în 2007 pretor al sectorului Râşcani al capitalei era Reghina Apostolova, reprezentantă a comuniştilor, iar Judecătoria Râşcani a declarat că îşi asumă faptul că au fost descoperite buletinele respective într-un subsol comun al Preturii şi Judecătoriei. ”Câte lucruri au mai fost oare ascunse de comunişti şi care urmează a fi descoperite? Oricum vor afla oamenii toate crimele făcute de comunişti, dacă nu generaţia noastră atunci generaţia viitoare va afla cu siguranţă”, mai precizează Chirtoacă. Partidul Liberal se arată profund indignat de toate falsurile, minciunile şi crimele la care recurg comuniştii doar pentru a se menţine la guvernare şi cere organelor de drept să tragă la răspundere persoanele care se fac vinovate în acest caz. Departamentul Comunicare al Partidului Liberal