Nume
Parola
Vizualizări: 3043
Comunicat de presă. Pichetarea televiziunii publice de către Organizaţia de Tineret a PLDM a avut efect
Chişinău, 30 Septembrie 2008 — În rezultatul protestelor Organizaţiei de Tineret a Partidului Liberal Democrat din Moldova, administraţia IPNA Compania „Teleradio Moldova” a fost impusă să accepte un sondaj de opinie a microbiştilor cu privire la selectarea meciurilor de fotbal din cadrul Ligii Campionilor Europeni. În pofida taxei exagerate fixate pentru televoting, majoritatea microbiştilor s-a pronunţat în favoarea transmiterii partidelor cu participarea echipelor „Steaua” Bucureşti şi „CFR” Cluj. Astfel, Moldova1 a fost obligată să se conformeze dorinţei amatorilor de fotbal. Organizaţia de Tineret a Partidului Liberal Democrat din Moldova califică acest rezultat ca pe un drept cîştigat de suporteri. Tinerii liberal democraţi cheamă toţi telespectatorii să manifeste solidaritate şi în alte cazuri de neglijare a opţiunilor lor. Amintim că, la 19 septembrie curent, Organizaţia de Tineret a PLDM a pichetat postul public de televiziune Moldova 1, în semn de protest fată de lipsa criteriilor obiective de selectare a meciurilor televizate din Liga Campionilor Europeni. Serviciul de presă al Partidului Liberal Democrat din Moldova