Vizualizări: 3321
Declaraţia comună a PL, PLDM şi AMN „Cu privire la neparticiparea la procesul de renumărare a voturilor dispusă de CEC la 15 aprilie”
Chişinău, 14 Aprilie 2009 — Partidul Liberal, Partidul Liberal Democrat din Moldova, Alianţa „Moldova Noastră” consideră că iniţiativa PCRM privind renumărarea voturilor exprimate în cadrul alegerilor parlamentare de la 5 aprilie, precum şi deciziile ulterioare luate de Curtea Constituţională şi de CEC privind desfăşurarea acestei activităţi în data de 15 aprilie, nu sunt în măsură să elucideze fraudarea rezultatelor scrutinului electoral. Miile de reclamaţii venite de la alegători şi contestaţiile partidelor de opoziţie nu au avut în vedere încălcări la numărarea voturilor, ci alte tipuri de fraudă: întocmirea frauduloasă a listelor electorale de bază şi suplimentare, inclusiv, creşterea nejustificată a numărului de alegători cu aproximativ 400 000 de persoane, înscrierea în liste a unor persoane care nu locuiesc la adresa indicată, votarea repetată, semnături în dreptul numelor persoanelor decedate şi ale celor plecate peste hotare etc.. Iniţierea procedurii de renumărare a voturilor împiedică partidele de opoziţie să continue activitatea de copiere a listelor electorale.
Partidul Liberal, Partidul Liberal Democrat din Moldova, Alianţa „Moldova Noastră” consideră că, în realitate, iniţiativa PCRM urmăreşte scopul de a ascunde fraudele adevărate care s-au produs, după modelul expus mai sus. În acelaşi timp, prin participarea partidelor noastre la renumărarea voturilor PCRM încearcă să legitimeze rezultatele votului şi să lipsească partidele de opoziţie de posibilitatea de a ataca în instanţă fraudele descoperite. În acelaşi timp, PCRM încearcă printr-o nouă mistificare să obţină noi mandate de deputat, care i-ar asigura posibilitatea de a alege preşedintele republicii.
Din considerentele menţionate, Partidul Liberal, Partidul Liberal Democrat din Moldova, Alianţa „Moldova Noastră” declară că nu vor participa la acţiunea de renumărare a voturilor de la 15 aprilie.
PL, PLDM, AMN vor desfăşura în continuare activitatea de verificare a listelor electorale, a corectitudinii lor şi a modului cum s-a votat, urmând ca rezultatele acestei investigaţii de mare amploare să fie prezentate Curţii Constituţionale, opiniei publice şi organismelor internaţionale.
Mihai Ghimpu, preşedintele Partidului Liberal
Vlad Filat, preşedintele Partidului Liberal Democrat din Moldova
Serafim Urechean, preşedintele Alianţei „Moldova Noastră”
14 aprilie 2009
Autor: Partidul Liberal Democrat din Moldova
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă
Toate comunicatele din categoria curentă
Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2278
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33