Nume
Parola
Vizualizări: 1282
Apel al directorilor de instituţii mass-media independente
Chişinău, 26 Martie 2009 — Noi, jurnalişti şi directori de instituţii mass-media independente, observatori şi cronicari ai unei tranziţii chinuitoare şi îndelungate, responsabili în egală măsură cu întreaga societate de destinul democratic şi european al Republicii Moldova, ajunşi în faţa unui nou scrutin electoral la care cetăţenii urmează să desemneze forţa ce va guverna statul în următorii patru ani, constatăm următoarele: Cu mici intermitenţe, regimurile cripto-comuniste şi comuniste guvernează de cincisprezece ani Republica Moldova. Esenţa lor este propria îmbogăţire, raptul bunurilor publice, sărăcirea majorităţii covârşitoare a populaţiei. Aceste regimuri au ruinat economia, au pustiit satele, au stimulat exilul masiv al cetăţenilor. Astăzi Republica Moldova există din banii trimişi de peste hotare şi în pofida lucrăturii distructive a regimului Voronin, mandatul căruia de opt ani a însemnat nenorocirea definitivă a poporului. Republica Moldova este astăzi un stat corupt, sleit de sărăcie, ocupat de forţe străine, bântuit de dezmăţ poliţienesc, batjocorit de funcţionari lacomi, proşti, inculţi şi infatuaţi. Întruchiparea acestui regim ticăloşit este chiar preşedintele ţării, comunistul Vladimir Voronin, în mandatul căruia Republica Moldova a coborât pe cele mai joase trepte ale raitingului internaţional în ceea ce priveşte funcţionarea instituţiilor democratice, calitatea şi speranţa de viaţă a cetăţenilor. El şi clanul lui a luat sub control economia ţării, a subordonat justiţia, biserica, a subjugat politic mediile publice şi a pus mâna pe cele mai influente mijloace de informare. Prin intermediul lor, regimul Voronin îşi lustrueşte imaginea hidoasă şi îi ponegreşte în cel mai josnic mod pe concurenţii electorali. Călcând peste legi şi regulamente, substituind şi măsluind evenimente şi fapte, Voronin foloseşte în campania electorală toate resursele administrative şi mediatice pentru a distorsiona optica electoratului. În mare disperare, cu ajutorul minciunii şi pomenilor, el vrea să stoarcă cât mai multe voturi din rândul alegătorului osândit la lipsuri şi sărăcie. Nu există în Europa regim mai pervers şi mai descompus moral ca cel pe care tronează Voronin. Republica Moldova nu are nici o perspectivă de dezvoltare şi va fi izolată internaţional dacă el va perpetua şi după 5 aprilie. Conştientizând pericolul unei noi reîncarnări a regimului antinaţional şi antidemocratic, facem apel la forţele democratice antrenate în cursa electorală, în primul rând, la Partidul Liberal, Partidul Liberal Democrat şi Alianţa Moldova Noastră, să-şi intensifice munca de lămurire în rândul populaţiei în această ultimă săptămână de campanie. Este nevoie să fie puse în aplicare toate rezervele de care dispun partidele pentru a scoate electoratul de sub hipnoza ucigătoare a regimului comunist. Una dintre cele mai mari aşteptări a celor hotărâţi să voteze, dar şi a celor indecişi, ar fi un semnal comun de unitate şi coeziune electorală şi postelectorală dat de cele trei partide. Alegătorii trebuie îndemnaţi să se concentreze asupra unui vot util şi masiv în favoarea schimbării vieţii lor şi a vieţii copiilor lor. Un semnal comun ar încuraja alegătorii să se unească în numele unui viitor european şi democratic al Republicii Moldova şi să voteze Partidele Unităţii Naţionale. Unitatea partidelor democratice înseamnă unitatea alegătorului. Valeriu Saharneanu, director Euronova Media Grup, preşedinte UJM Constantin Tănase, director Cotidian Naţional Timpul Val Butnaru, director publicaţia periodică Jurnal de Chişinău Veaceslav Ţâbuleac, director Radio Vocea Basarabiei Petru Bogatu, editorialist, vicepreşedinte UJM