Vizualizări: 1558
Principiile de bază ale acordului dintre Republica Moldova şi Federaţia Rusă cu privire la regiunea transnistreană
Chişinău, 20 Martie 2009 — Astăzi,în cadrul conferinţei de presă susţinute la Centrul „Leogrand” din capitală, Preşedintele Partidului Social Democrat, Dumitru Braghiş, a prezentat Proiectul PSD „Principiile de bază ale acordului dintre Republica Moldova şi Federaţia Rusă cu privire la regiunea transnistreană. Proiectul prevede:
Transnistria – obiectul acordului dintre RM şi FR
Principala greşeală comisă pe parcursul anilor de opoziţie între Chişinău şi Tiraspol a fost tratarea Transnistriei ca subiect al negocierilor. Print-o asemenea atitudine, autorităţile Moldovei doar incitau spiritele separatiste de la Tiraspol. Astfel, liderii tiraspoleni puteau considera că, mai devreme sau mai tîrziu, vor obţine recunoaşterea suveranităţii Transnistriei pe plan internaţional. Aşa cum, spre exemplu, s-a întumplat cu Cosovo sau Osetia de Sud şi Abhazia.
În prezentul scenariu, teritoriul Transnistriei este examinat în exclusivitate ca obiect al acordului dintre Moldova şi Rusia.
Asest lucru înseamnă, că RMN şi autorităţile sale autodeclarate nu mai sînt considerate drept participant al preconizatului acord.
Conform normelor de drept internaţional, Moldova are dreptul legitim de a administra teritoriul său, inclusiv şi regiunea transnistreană.
Teritoriul transnistrean, patrimoniul aflat în această regiune, infrastructura sînt transmise de către Moldova în concesiune (arendă) Federaţiei Ruse.
RM şi FR semnează un acord interstatal cu privire la transmiterea de către Moldova a teritoriului Transnistriei în concesiune Federaţiei Ruse.
Statutul juridic al Transnistriei
• Conform acordului de concesiune, teritoriul Transnistriei trece temporar sub jurisdicţia FR.
După ce regiunea va reveni sub jurisdicţia Moldovei, statutul Transnistriei în componenţa RM va fi determinat de către Parlamentul RM în mod de sine stătător, printr-o lege specială.
Perioada de concesiune constituie 30 de ani
Mediatori şi garanţi: 2+3
Acordul dintre RM şi FR este semnat cu intermedierea Ucrainei, UE şi OSCE. Mediatorii devin garanţi ai respectării de către părţi a clauzelor acordului.
Precedente istorice:
În anul 1898 Narea Britanie a luat în arendă Hong Kongul de la China pentru o perioadă de 99 de ani. În anul 1997 Marea Britanie a reîntors teritoriul arendat sub jurisdicţia Republicii Populare Chineze.
Din anul 1903 SUA arendează de la Cuba pe termen nelimitat baza militară Guantanamo.
În anul 1962 URSS a transmis în arendă Finlandei pe un termen de 50 de ani regiunea sovietică a canalului Saimenski şi insula Malîi Vîsoţki.
Scopurile politice ale acordului
Chişinăul şi Tiraspolul nu au ajuns la o înţelegere în privinţa reintegrării Moldovei. Pe ambele părţi ale Nistrului sînt încă prea proaspete amintirile despre conflictul armat, iar relaţiile dintre elitele politice sînt prea antagoniste. Orice planuri şi scenarii de reconciliere a Chişinăului cu Tiraspolul vor suferi eşec.
De-a lungul perioadei de aproape 17 ani, situaţia nu s-a schimbat principial, în ciuda multiplelor încercări ale Moldovei şi ale mediatorilor de a găsi o soluţionare paşnică a situaţiei create.
Peste 30 de ani problema nu va mai fi într-atît de acută şi noile generaţii de politicieni de pe ambele maluri ale Nistrului se vor forma în alte condiţii social-economice. Ei vor trata cu respect cultura naţională a Moldovei, tradiţiile şi limba ţării.
30 de ani este o perioadă suficientă pentru a crea condiţii de cointeresare mutuală a cetăţenilor de pe ambele maluri ale Nistrului în posibilitatea de a trăi împreună. Pe parcursul acestei perioade Moldova şi Rusia vor efectua o politică umanitară, educaţională şi culturală, vor întreprinde măsurile necesare organizaţional-legale pentru ca reintegrarea Moldovei să fie efectuată la încheierea perioadei de concesiune cu eficacitate maximă.
Statutul de favorizare maximă în relaţiile dintre RM şi FR
Semnarea acordului dintre RM şi FR asupra Transnistriei va aduce la un grad mai mare de apropiere dintre Moldova şi Rusia, va aduce la crearea între cele două state a unui parteneriat strategic.
• Regimul de călătorii fără vize
Conform acordului părţilor, regimul de călătorii fără vize între RM şi FR va fi aplicat pe parcursul întregii perioade de concesiune a Transnistriei.
• Anularea restricţiilor de muncă în FR pentru cetăţenii RM
Cetăţenii RM vor fi egalaţi în dreptul la muncă cu cetăţenii FR şi vor avea aceleaş drepturi şi datorii.
• Protecţia socială şi asistenţa medicală a cetăţenilor Moldovei în FR
FR va garanta tuturor cetăţenilor RM protecţie socială şi asistenţă medicală pe teritoriul Rusiei.
*
Prezentul plan nu presupune reunirea deplină şi multilaterală a Transnistriei cu Rusia. Numeni în Moldova nu va accepta acest lucru. În conformitate cu prezentul scenariu, teritoriul Transnistriei este transmis sub jurisdicţia Rusiei doar temporar. Pe lîngă cele menţionate, mai există anumite restricţii.
Prezentul scenariu este unica soluţie posibilă de soluţionare paşnică a conflictului transnistrean în condiţiile crizei economice şi financiare.
Scopurile economice ale acordului
În condiţiile crizei financiare şi economice Moldova are nevoie urgent de un ajutor economic, pe care Rusia poate să-l acorde în cadrul parteneriatului strategic dintre cele două state.
Hotarele cu FR
Hotarul cu valoare deplină între Moldova şi Transnistria, aflată sub jurisdicţia FR, va permite de a opri contrabanda din Transnistria în Moldova, fapt care aduce de mai mulţi ani prejudicii economiei RM.
Hotarul direct dintre RM şi FR va facilita promovarea producţiei moldoveneşti pe piaţa Rusiei şi a mărfurilor din Rusia pe piaţa Moldovei.
Tranzitul pe teritoriul Ucrainei
Rusia rămîne şi în prezent unul din partenerii comerciali principali ai Moldovei. Însă mărfurile din Moldova ajung pe piaţa din Rusia preponderent prin intermediul tranzitului prin Ucraina, care poate folosi statutul de ţară-tranzit în scopuri proprii.
Acest fapt are o influenţă deosebit de negativă asupra economiei Moldovei în prezent, în condiţiile crizei economice mondiale. Din anumite cauze obiective şi subiective multe mărfuri produse şi comercializate la moment în Ucraina sînt mai ieftine în comparaţie cu mărfurile analogice produse în Moldova. Însă RM nu poate aplica în prezent politica protecţionistă pentru a proteja producătorul autohton şi piaţa internă, deoarece Ucraina drept răspuns poate bloca sau poate crea condiţii nefavorabile pentru tranzitul mărfurilor din Moldova spre Rusia.
Rusia are mai multă practică în domeniul soluţionării problemelor din domeniul tranzitului de mărfuri şi pasageri, un exemplu în acest sens fiind regiunea Kaliningrad.
Regimul de comerţ liber cu RM
În cadrul acordului bloc asupra Transnistriei, FR îşi asumă responsabilitatea de a asigura accesul liber al oricăror mărfuri din Moldova pe piaţa Rusiei. De asemenea, FR va exclude pe viitor orice restricţii de import în FR pentru producţia din Moldova.
Plata pentru concesiune
Anularea datoriilor
FR anulează toate datoriile RM şi ale consumatorilor din Transnistria, inclusiv datoriile pentru consumul de gaze naturale.
FR îşi asumă responsabilitatea de a contribui la anularea datoriilor creditoare ale RM în faţa membrilor Cluburilor de la Paris şi Londra.
Ajutorul financiar
Rusia va acorda Moldovei ajutor financiar în mărime de 100 miliarde de ruble, în scopul lichidării consecinţelor crizei financiare mondiale.
Investiţii
Rusia va investi în Transnistria nu mai puţin de 100 miliarde de ruble în primii 10 ani ai perioadei de concesiune.
Investiţiile FR în economia Transnistriei
Jurisdicţia FR este cea mai bună garanţie pentru investiţiile din Rusia. Şi nu doar a investiţiilor de stat, ci şi a investiţiilor private. Businessul rusesc este prezent de mult timp în regiune. Acum însă întreprinzătorii ruşi vor primi mai multă libertate şi garanţii pentru investiţii în Transnistria.
Rusia îşi asumă responsabilitatea de a asigura timp de 30 de ani mărimea PIB pe cap de locuitor în regiune la nivelul mediu înregistrat în Moldova.
Agricultura şi industria prelucrătoare
În Transnistria încă pe timpurile existenşei URSS a fost creată o industrie prelucrătoare şi de conserve temeinică. Investiţiile din Rusia vor ajuta la restabilirea acestora şi vor asigura locuri de muncă în multe ramuri ale industriei. Astfel va creşte cererea la producţia agricolă, care tradiţional era furnizată acestor uzine din Moldova. Creşterea cererii va da un nou imbold pentru dezvoltarea ramurii şi va crea o bază favorabilă pentru investiţii în ramura agricolă a Moldovei şi Transnistriei.
Investiţiile FR în infrastructură
FR va dezvolta şi va menţine infrastructura în regiune la acelaş nivel ca şi infrastructura din RM.
Calea Ferată
În prezent Calea Ferată a Moldovei are de rezolvat mai multe probleme în domeniul organizării tranzitului prin Transnistria şi Ucraina. Calea Ferată a Rusiei va asigura traficul neîntrerupt dintre regiunea transnistreană şi alte regiuni ale Rusiei după tarifele interne ale FR. Va fi organizată circulaţia normală pe calea ferată între RM şi Transnistria şi între RM şi FR.
Căile ferate ale Rusiei şi Moldovei vor organiza în comun circulaţia dintre RM şi regiunea transnistreană, de asemenea şi dntre RM şi FR.
Căile auto
FR îşi asumă responsabilitatea de a repara drumurile din Transnistria, de asemenea şi magistralele care leagă Transnistria cu Ucraina şi Moldova.
Energetica
Apariţia companiilor energetice din Rusia pe piaţa Republicii Moldova va aduce la modernizarea şi reconstruirea companiilor din sectorul termo-energetic. Printre acestea se numără, în primul rînd, centralele electrice cu termoficare, ”Moldova-gaz”, ”Electroenergetica”.
Rusia va moderniza CTE de la Dubasari şi CTE Moldoveneasca în scopul utilizării la maxim a capacităţilor de producere şi va încheia un acord cu Moldova în domeniul utilizării în comun a acestor capacităţi şi tranzitului energiei electrice pentru export. Acest fapt va permite de a restabili sistemul unic al Moldovei, Ucrainei şi Rusiei, şi va sigura securitatea energetică a Moldovei.
Rusia poate acorda ajutor în domeniul cercetărilor geologice şi extragerii gazelor naturale în regiunea de sud a Moldovei.
Tarife preferenţiale la sursele energetice din FR
• Energia electrică şi gazele naturale vor fi livrate RM de către FR la preţuri preferenţiale.
Securitatea naţională a Republicii Moldova
• Rusia şi mediatorii recunosc şi garantează neutralitatea constituţională a Republicii Moldova.
Demitalizarea Transnistriei
Transmiterea Transnistriei în concesiune nu eliberează Rusia de angajamentele de retragere a contingentului militar şi muniţiilor din regiune, asumate anterior în cadrul summitului OSCE de la Istambul.
• FR nu are dreptul de a crea pe teritoriul regiunii transnistrene baze militare şi poligoane militare.
• FR garantează, de asemenea, că pe teritoriul aflat sub controlul său nu se vor produce arme.
Drepturi civile
Toţi locuitorii Transnistriei vor avea dreptul la cetăţenia RM şi FR. Ambele state vor recunoaşte dreptul la cetăţenia dublă pentru locuitorii Transnistriei.
Asigurarea drepturilor şi libertăţilor civile
Rusia va garanta asigurarea drepturilor constituţionale ale cetăţenilor RM pe teritoriul Transnistriei pe parcursul perioadei de concesiune.
Instituţiile de stat ale RM în Transnistria
Pe perioada în care Transnistria se va afla sub jurisdicţia FR prioritatea şi supremaţia organelor puterii şi legii vor aparţine FR.
Pe teritoriul Transnistriei vor funcţiona instituţiile de stat şi organele ale puterii ale RM pentru a asigura respectarea drepturilor constituţionale ale cetăţenilor Moldovei pe teritoriul Transnistriei.
Cultura
FR îşi asumă responsabilitatea de a proteja patrimoniul cultural pe teritoriul Transnistriei şi să contribuie la păstrarea şi dezvoltarea acestuia.
Ocrotirea sănătăţii şi educaţia
FR îşi asumă responsabilitatea de a asigura ocrotirea sănătăţii şi educaţia la un nivel decent pentru locuitorii Transnistriei. În acest scop şcolile, grădiniţele pentru copii, instituţiile de învăţămînt superior, clinicele şi spitalele urmează a fi reparate, dotate cu tot necesarul şi administrate conform standardelor din Rusia şi Moldova.
Educaţia va fi organizată în limbile rusă şi moldovenească, luînd în consideraţie doleanţele cetăţenilor RM de pe teritoriul Transnistriei.
Limba moldovenească
Pe teritoriul regiunii transnistrene vor fi considerate drept limbi oficiale Limba Rusă ţi Limba Moldovenească în baza grafiei latine.
• FR garantează studierea deplină şi multilaterală a Limbii Moldoveneşti în şcolile şi instituţiile de învățămînt superior din Transnistria.
CSI
Moldova va rămîne membru cu drepturi depline a Comunităţii Statelor Independente şi va participa la toate procesele de integrare cu caracter economic şi umanitar.
Integrarea europeană a Republicii Moldova
Moldova va continua eforturile de apropiere cu UE în scopul căpătării pe viitor a statutului de membru asociat.
Autor: Partidul Social Democrat
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă
Toate comunicatele din categoria curentă
Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2278
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1654
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33