Nume
Parola
Vizualizări: 2881
Comunicat de presă cu privire la acţiunile ilegale ale MAI faţă de postul Albasat TV din Nisporeni
Chişinău, 25 Februarie 2009 — Partidul Liberal Democrat din Moldova constată că organele de forţă ale statului continuă să se implice ilegal în procesul politic şi electoral. În dimineaţa zilei de 25 februarie, 3 colaboratori ai MAI, fără mandat de percheziţie sau control, au descins la sediul Albasat TV din Nisporeni, intimidînd şi brutalizînd angajaţii studioului. Două persoane au fost reţinute la Comisariatul de Poliţie Nisporeni. Poliţiştii au sustras hard diskul cu toată informaţia privind activitatea postului. PLDM califică aceste acţiuni drept o intimidare a presei libere şi o tentativă de fraudare a procesului electoral, prin limitarea dreptului la libera exprimare. PLDM condamnă abuzurile actualului regim îndreptate spre tensionarea situaţiei social-politice din Republica Moldova şi se solidarizează cu colectivul postului de televiziune Albasat TV din Nisporeni. Serviciul de presă al Partidului Liberal Democrat din Moldova