Vizualizări: 2903
Comunicat de presă cu privire la acţiunile PLDM pentru asigurarea dreptului la vot al cetăţenilor moldoveni din străinătate
Chişinău, 12 Februarie 2009 — În baza cererii depuse, Partidul Liberal Democrat din Moldova a primit autorizare pentru desfăşurarea la 22 februarie curent, în Piaţa Marii Adunări Naţionale, cu începere de la ora 10.00, a unui miting cu marş de protest faţă de refuzul autorităţilor Republicii Moldova de a asigura dreptul la vot al cetăţenilor moldoveni aflaţi peste hotare. Marşul de protest va urma traseul piaţa Marii Adunări Naţionale – bd. Ştefan cel Mare şi Sfînt pînă la Preşedinţie.
PLDM face apel către toţi oamenii de bună credinţă, cărora nu le este indiferent viitorul ţării noastre, să participe la acţiunea de protest, pentru a determina guvernarea comunistă să respecte dreptul la vot al conaţionalilor noştri din străinătate şi să asigure toate condiţiile pentru exercitarea acestuia.
PLDM a pledat constant pentru respectarea drepturilor fundamentale ale omului, inclusiv pentru asigurarea efectivă a dreptului la vot al cetăţenilor moldoveni aflaţi peste hotare.
La data de 23 ianuarie 2009, Partidul Liberal Democrat din Moldova a venit cu o declaraţie în care a atenţionat opinia publică şi organele competente despre problemele existente în asigurarea dreptului la vot al moldovenilor aflaţi peste hotare şi şi-a asumat public angajamentul să vină cu propuneri şi soluţii pentru depăşirea situaţiei.
La 28 ianuarie, PLDM a organizat o conferinţă de presă, în cadrul căreia a cerut Guvernului şi Comisiei Electorale Centrale să deschidă un număr suficient de secţii de votare în ţările în care există comunităţi ale moldovenilor şi nu doar în cadrul reprezentanţelor diplomatice ale Republicii Moldova. De asemenea, am cerut instituţiilor respective desfăşurarea unor campanii de informare în presa străină privind alegerile parlamentare şi alocarea mijloacelor financiare pentru asigurarea participării la vot a concetăţenilor noştri.
La 2 februarie, deputatul Vlad Filat, Preşedintele PLDM, a cerut Parlamentului să intervină în vederea creării tuturor condiţiilor pentru participarea la scrutin a cetăţenilor moldoveni din străinătate.
La 6 februarie, PLDM a făcut un apel către clasa politică şi societatea civilă să susţină demersurile comunităţilor moldovenilor de peste hotare şi să promoveze un mesaj comun în problema asigurării dreptului constituţional la vot al concetăţenilor noştri. În aceeaşi zi, PLDM şi-a asumat public rolul de avocat al moldovenilor aflaţi peste hotare şi a cerut repetat Guvernului să asigure condiţii efective pentru exercitarea dreptului la vot al acestora.
La 8 februarie, PLDM a organizat un miting de protest faţă de refuzul de a asigura dreptul la vot al cetăţenilor Republicii Moldova, aflaţi peste hotare, la care au participat peste 4000 de persoane.
La 9 februarie, Rezoluţia mitingului de protest, prin care se cere respectarea dreptului la vot al moldovenilor din afara ţării, a fost depusă la Preşedinţie, Parlament, Guvern şi CEC.
La 10 februarie, avînd mandatul mai multor comunităţi ale moldovenilor din Irlanda, Marea Britanie, Spania, Italia, PLDM a depus o plîngere la CEDO privind încălcarea dreptului electoral garantat de Articolul 3 al Primului Protocol Adiţional la Convenţia Europeană, la care Republica Moldova este parte.
PLDM a formulat o poziţie clară, principială în problema asigurării dreptului la vot pentru toţi cetăţenii Republicii Moldova şi va întreprinde în continuare acţiuni energice în vederea creării condiţiilor necesare pentru ca peste un milion de cetăţeni moldoveni, aflaţi în străinătate, să-şi poată exercita dreptul constituţional.
Serviciul de presă al PLDM
Autor: Partidul Liberal Democrat din Moldova
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă
Toate comunicatele din categoria curentă
Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2278
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33