Nume
Parola
Vizualizări: 4535
Cu un nivel înalt de pregătire civică, primul grup de cursanţi a finalizat Programul de instruire
4 Iulie 2017 — În perioada 29 iunie – 2 iulie, curent, 20 de reprezentanți ai organizațiilor non-guvernamentale, mass-media, grupuri de iniţiativă şi activiști civici din autonomia găgăuză au finalizat activităţile preconizate în Programul de instruire, desfăşurat de Centrul CONTACT în cadrul proiectului „Dezvoltarea societăţii civile în UTA Găgăuzia”.
Ultimele 2 trening-uri au fost consacrate rolului societăţii civile în monitorizarea integrităţii funcţionarilor publici, precum şi metodelor de elaborare şi implementare a campaniilor mediatice cu genericul „Cere socoteală banilor publici!”
Experţii proiectului - Mariana Calughin, Lilia Ioniţă, Petru Macovei şi Ina Prisăcaru - au examinat împreună cu participanţii cadrul legal privind prevenirea şi combaterea corupţiei în autorităţile publice. De asemenea, aceștia au abordat metodele de monitorizare de către societatea civilă a modului în care autorităţile publice locale şi regionale înţeleg să aplice prevederile legale pentru excluderea conflictelor de interese, a clientelismului şi favoritismului în afacerile publice.
În cadrul trening-ului au fost aduse exemple de campanii, desfăşurate de diferite asociaţii obşteşti şi reţele de ONG-uri în domeniul prevenirii corupţiei, în depistarea şi aducerea la cunoştinţa publică a utilizării ineficiente sau chiar frauduloase a finanţelor publice locale, a cazurilor de abuzuri în efectuarea procedurilor de achiziţii publice etc. Participanții au elaborat planuri-model ale unor eventuale media-campanii pentru viitoare proiecte, au propus măsuri de cooperare a forţelor organizațiilor societăţii civile într-un front comun pentru prevenirea corupţiei şi a cheltuielii nejudicioase a banilor publici.
Participanţii s-au întors în localităţile lor înzestraţi cu material teoretico-practic, cu o bază de date completă privind cadrul legal în domeniu, ghiduri şi recomandări pentru organizarea şi desfăşurarea media-campaniilor de monitorizare a autorităţilor locale, videofilme despre experiența acumulată de alte asociaţii obşteşti în acest domeniu.
Participanții la Programul de instruire au primit certificate drept mărturie a faptului că reprezentaţii societăţii civile din UTA Găgăuzia, implicaţi în proiect, dispun de un nivel înalt de pregătire în planificarea, realizarea şi asigurarea durabilităţii activităţilor de monitorizare şi susţinere a autorităţilor publice locale şi regionale în realizarea competenţelor şi atribuţiilor ce le revin.
Proiectul „Dezvoltarea societăţii civile din UTA Găgăuzia”, finanţat cu sprijinul Uniunii Europene, reprezintă efortul comun al Fundaţiei Soros-Moldova, Centrului Naţional de Asistenţă şi Informare a Organizaţiilor Non Guvernamentale din Moldova CONTACT şi Asociaţiei Obşteşti Piligrim-Demo din Comrat.