Vizualizări: 4706
(VIDEO) Serghei Neicovcen la Publika TV despre legea 2%
7 Decembrie 2016 — Organizaţiile neguvernamentale, fundaţiile, instituţiile private, dar şi confesiunile religioase pot beneficia de Legea 2%. Documentul prevede că aceste instituții pot primi doi la sută din impozitul pe venit al persoanelor fizice care decid să le acorde banii. În acest fel, statul îşi propune să ajute indirect ONG-urile. Acestea, însă, trebuie să prezinte o declaraţie pe proprie răspundere că nu au sprijinit şi nu vor susţine partide politice. Declaraţiile aparţin invitaţilor emisiunii "Ţara lui Dogaru" de aseară.
"Ca să poată fi înscrişi în lista beneficiarilor urmează să întrunească anumite condiţii esenţiale. Aceştia trebuie obligatoriu să desfăşoare activităţi de utilitate publică consfinşite în legea cu privire la asociaţiile obşteşti sau activităţi morale, solciale, de caritate", a precizat Alexandrina Culciţchi, şefă de direcţie Ministerul Justiţiei.
Practica este preluată de la ţările europene.
"Ungaria a fost prima ţară care a implementat un asemenea mecanism. Ea la rândul său s-a inspirat din Italia. Iar în prezent în România, în Slovacia, în Republica Cehă şi chiar în Polonia există un asemenea mecanism de desemnare procentuală", a precizat Ilie Chirtoacă, consilier juridic CRJM.
Invitaţii emisiunii au mai declarat că acest ajutor acordat instituţiilor neguvernamentale vine din bugetul statului.
"Nu este un act de caritate. Trebuie să ţineţi cont că nu scoateţi bani din buzunarul dumneavoastră. Sunt banii statului. Este un ban public. Aceste 2 procente, aşa cum au menţionat colegii mei, sunt două procente pe impozitul pe venit care deja sunt plătiţi statului", a explicat Serghei Neicovcen, directorul Centrului "Contact".
Cererile pot fi depuse până în data de 29 decembrie pe siteul Ministerului Justiției.Ideea legii procentuale a fost discutată pentru prima dată la un forum a unei organizaţii neguvernamentale cu aproape 10 ani în urmă.
www.publika.md

Autor: Centrul Contact
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2278
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33