Nume
Parola
Vizualizări: 5815
Premieră! Concurs al interpreților în limbajul mimico-gestual din Republica Moldova
Chișinău, 10 Noiembrie 2016 — Asociația Surzilor din Republica Moldova, în parteneriat cu Casa Republicană de Cultură a Surzilor din Moldova organizează concursul interpreților în limbajul mimico-gestual sub genericul „Dedicat profesiei sale”. Acest eveniment este organizat în data 12 noiembrie 2016, la orele 14.00 în sala de festivități a Asociația Surzilor din Republica Moldova (str. Vasile Alecsandri, 1, municipiul Chișinău).

Concursul este consacrat Zilei profesionale a intepretului în limbajul mimico-gestual, care a fost instutuită prin decizia nr. 9/6 din 20.12.2006 a plenarei a VIII-a Asociației Surzilor din Republica Moldova.

Concursul respectiv vine să atragă atenția asupra faptului că în Republica Moldova persoanele cu dizabilități de auz se confruntă cu numeroase probleme și discriminare în continuare.

Viața fără un interpret în limbajul mimico-gestual în Moldova este de neimaginat pentru persoane cu deficiențe de auz. Societatea este surdă și indiferentă nevoilor a persoanelor cu dizabilități de auz, iar reacția autorităților deseori este întîrziată. Specialiști translatori sunt foarte puțini, nici o universitate din Moldova nu pregătește astfel de cadre.

În Republica Moldova, la ora actuală, sunt 8 interpreți mimico-gestuali la circa 5000 de persoane cu dizabilități de auz, ceea ce constituie o medie de un interpret la 625 de persoane. În România acest raport este de 1 la 500, media europeană variază de la 1 la 70-100, iar în Finlanda - de 1 la 30. În acest context, autoritățile din Republica Moldova urmează să întreprindă măsuri energice pentru a îmbunătăți acest indicator în Moldova, or, el constituie cheia pentru sporirea gradului de incluziune socială a persoanelor cu dizabilități de auz.

Pentru informații suplimentare:
Natalia Babici, Prim vice-președinte ASRM, (+373) 69371371.