Nume
Parola
Vizualizări: 5473
Primul în lume meci de şah on-line printre copiii de până la 6 ani Chişinău (Moldova) – Yehud-Monosson (Israel)
27 Aprilie 2015 — La 26.04.2015, a avut loc primul în lume meci de şah on-line printre copiii cu vârste de până la 6 ani, disputat între echipele oraşului Chişinău (Republica Moldova) şi oraşului Yehud-Monosson (Israel). Din componenţa echipelor au făcut parte câte 10 copii (8 băieţi şi 2 fete). Chişinăul a fost reprezentat de echipa Academiei Naţionale de Şah (director general Ion Gîrneţ, preşedinte, marele maestru Viorel Iordăchescu), iar din partea oraşului Yehud-Monosson a evoluat echipa Academiei de Şah a marelui maestru Boris Alterman.

Echipa din Chișinău a disputant meciu în biblioteca municipală B.P. Hașdeu, iar echipa Yehud-Monoson în liceul Makif.

La inaugurarea meciului au participat primarul general al municipiului Chişinău, Dorin Chirtoacă, şi primarul oraşului Yehud-Monosson, Iaela Malkis. De asemenea, la inaugurare a participat și consilierul Ambasadorului Republicii Moldova în Israel, Grigore Butucea.
În discursul de salut, Dorin Chirtoacă a menționat că a recepționat cu mare interes ideia meciului pe internet între cele două țări. Iaela Malkis a relatat despre programul său de promovare a șahului în școlile medii și instituțiile preșcolare și la invitat pe Dorin Chirtoacă să viziteze orașul Yehud-Monoson.

Ambii primari, fiind mari amatori de şah, au exprimat susținerea inițiativei desfășurării meciurilor internaționale la șah on-line și au încheiat un acord de colaborare în vederea promovării în comun a şahului în rândul tinerii generaţii din ambele ţări şi a schimbului de experienţă.

După încheierea festivităţilor oficiale, a avut loc şi meciul ca atare. Posibilitatea de a desfăşura meciul de şah în regim on-line a fost acordată cu amabilitate de cea mai populară la ziua de azi platformă on-line specializată din lume chessclub.com.

În pofida vîrstei fragede, preșcolarii au demonstrate un nivel foarte bun de joc, iar la final toți copiii au fost premiați cu cupe, medalii și cadouri, oferite generos de ambii primari, iar organizatorii competiţiei au promis copiilor să desfăşoare astfel de meciuri în mod sistematic.


Informaţie despre organizatorii competiţiei

Yehud-Monosson este un oraş situat în Districtul Centru al Israelului, el a fost fondat în anul 1948. Primii săi locuitori au fost persoane originare din Yemen, Turcia şi Polonia. În anii ”90 ai secolului, trecut populaţia oraşului s-a completat cu persoane repatriate din statele CSI. În anul 1995, localităţii Yehud-Monosson i-a fost acordat statutul de oraş. Oraşul Yehud numără la ora actuală 35 000 locuitori. Din anul 2010, autorităţile oraşului au introdus studierea obligatorie a şahului în toate instituţiile de învăţământ din oraş, iar din anul 2015 – şi în toate grădiniţele de copii. La realizarea acestui proiect participă peste 1500 de copii cu vârste de la 5 la 10 ani. Studierea şahului se desfăşoară potrivit programei „Călătorie în lumea şahului”, elaborate de marele maestru Boris Alterman şi soţia sa, Liuba Alterman, profesoară şi maestru în sport la şah. Programa „Călătorie în lumea şahului” a fost aprobată de Ministerul Educaţiei al Israelului şi a fost menţionată cu „Premiul micului business din Israel” ca fiind una dintre cele mai de succes programe în anul 2014. Liuba Alterman: „Primarul oraşului, Iaela Malkis, are încredere în potenţialul programei şi, graţie iniţiativei sale, fiecare copil din oraş a beneficiat de posibilitatea de a studia şahul”. Primarul oraşului Yehud-Monosson Iaela Malkis: „Programa „Călătorie în lumea şahului” îi învaţă pe copii să gândească nestandard şi în mod creator, contribuie la îmbunătăţirea reuşitei copilului, le dezvoltă asiduitatea şi răbdarea, le cultivă calităţi de lider şi de administrator. Este important ca acest proces să se dezvolte chiar din şcoala primară, astfel încât copiii noştri să fie capabili de a-şi extinde orizontul şi în alte sfere de studii”.

Chişinăul este capitala Republicii Moldova, stat care şi-a declarat independenţa la 27 august 1991. Chişinăul a fost atestat pentru prima dată în documentele istorice la 17 iulie 1436. La ora actuală, populaţia Chişinăului constituie mai bine de 1 milion de locuitori. Primăria municipiului Chişinău participă activ din anul 2010 la dezvoltarea şahului în municipiui, susţine procesul de studii de la Academia Naţională de Şah din Moldova, în anii 2012-2014, a instalat 6 table publice de şah în parcurile capitalei. Academia Naţională de Şah din Moldova a elaborat Curriculum-ul ”Șahul” pentru copiii de vârstă preşcolară şi din clasele primare, care a fost aprobată de Ministerul Educaţiei al Republicii Moldova, la 4 aprilie 2014. Ion Gîrneţ, director general al Academiei Naţionale de Şah din Moldova: „Mulțumim Primarulului General, Dorin Chirtoacă, pentru susţinerea iniţiativelor Academiei de dezvoltare a şahului printre copii, şi sperăm că în viitorul apropiat studierea șahului să fie accesibilă tuturor copiilor doritori din capitală, precum asta are loc în Israel. Un mulțumesc deosebit și colegilor din Israel care s-au împărtășit cu experiența unicală în domeniu”. Primarul capitalei, Dorin Chirtoacă: „Pentru noi, cetăţenii Republicii Moldova, este foarte util să ne ameliorăm capacităţile noastre de a gândi cu 2-3 paşi înainte, după cum lucrul acesta se întâmplă în timpul jocului de şah. Şahul ne va pregăti ca să facem cu mult mai mult pentru ţara noastră pe viitor”. Academia Naţională de Şah din Moldova este o organizaţie necomercială, fondată în anul 2010, cu scopul de a promova jocul de şah în toată Republica Moldova prin intermediul creării şi implementării sistemului de predare a şahului tuturor copiilor de toate vârstele şi din toate păturile sociale, precum şi promovarea şahului în rândul tuturor iubitorilor acestui joc.

Contacte pentru informaţii suplimentare: Ion Gârneţ 373 788 88 243
Academia Naţională de Şah din Moldova
26 aprilie 2015