Nume
Parola
Vizualizări: 5093
APEL PUBLIC cu privire la urgentarea adoptării legislaţiei privind asigurarea egalităţii dintre femei şi bărbaţi în procesul electoral şi politic
Chisinau, 9 Iulie 2014 — În atenţia:
Deputaţilor în Parlamentul Republicii Moldova

09 iulie 2014

Stimaţi deputaţi,

Constatăm cu îngrijorare că Parlamentul Republicii Moldova tergiversează adoptarea legislaţiei privind asigurarea egalităţii dintre femei şi bărbaţi în procesul electoral şi politic.

Prin acest apel repetat readucem în atenţia Dumneavoastră solicitarea reprezentanţilor societăţii civile lansată la 19 mai 2014 de a adopta în regim de urgenţă, până la sfârşitul sesiunii parlamentare curente modificările legislative în domeniul asigurării egalităţii şanselor dintre femei şi bărbaţi.  În special ne referim la introducerea cotei de reprezentare minimă de 40% a femeilor şi bărbaţilor pe listele de candidaţi în Parlament şi Guvern, interzicerea publicităţii sexiste, asigurarea dreptului bărbaţilor la concediu paternal, protecţie suplimentară şi sancţiuni pentru încălcarea principiului egalităţii de gen.

Reiterăm că asigurarea egalităţii de gen reprezintă o precondiţie esenţială pentru o societate durabilă. Femeile reprezintă peste 50% din populaţia ţării. Prin urmare, este drept şi necesar ca femeile să fie reprezentare în mod echitabil la toate nivelele de luare a deciziilor. Problemele cu care se confrunta femeile şi bărbaţii sunt diferite, implicit sunt diferite şi abordările. Soluţiile durabile pentru aceste probleme pot fi identificate doar prin implicarea egală a femeilor şi bărbaţilor. Peste 60% din absolvenţii cu studii superioare din Republica Moldova sunt femei. Prin urmare, avem un capital intelectual care nu este explorat pe deplin.

Reamintim că asigurarea egalităţii de gen reprezintă şi un angajament al Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană. De asemenea, egalitatea dintre femei şi bărbaţi este un angajament asumat de ţara noastră prin intermediul Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului, Convenţiei ONU asupra eliminării tuturor formelor de discriminare faţă de femei, Programului de activitate al Guvernului pentru anii 2013-2014 „Integrarea Europeană: Libertate, Democraţie,Bunăstare”, Planului Naţional de acţiuni în Domeniul Drepturilor Omului 2011-2014. Aprobarea de către Guvernul Republicii Moldova a acestor amendamente reprezintă încă un pas spre îndeplinirea angajamentelor asumate şi  integrarea europeană a ţării noastre.

Menţionăm că introducerea cotelor minime este în general recunoscută ca fiind o metodă eficientă de înlăturare a barierelor ce ţin de participarea femeilor în politică şi creşterea semnificativă a reprezentării femeilor în politică şi sectorul public. Multe ţări membre ale Uniunii Europe au adoptat cote minime de reprezentare din perspectiva de gen, inclusiv Belgia, Franţa, Grecia, Portugalia, Spania, Slovenia şi Polonia. Proiectul de lege a fost înaintat la 14 mai 2014 spre examinare Biroului Permanent al Parlamentului Republicii Moldova.

Stimaţi deputaţi, adoptarea aceste iniţiative legislative este o oportunitate unică de a demonstra că în Republica Moldova se întreprind eforturi concrete pentru ca egalitatea de gen să devină o realitate în toate sferele vieţii. 

Semnatari:
Forul Organizaţiilor de Femei din Moldova
Asociatia Femeilor Antreprenoare din Moldova (AFAM)
Centrul „Parteneriat pentru Dezvoltare”
Clubul politic al Femeilor 50/50
Fundaţia Est-Europeană
Centrul de Resurse Juridice
Asociaţia Presei Independente
Asociaţia Împotriva Violenţei în Familie „Casa Mărioarei”
Asociaţia „Promo-Lex”
Centrul de Resurse „Tineri şi liberi”
Centrul Contact
Amnesty International
Junior Chamber International
Alianţa Organizaţiilor pentru Persoanele cu Dizabilităţi
Coaliţia „Vocea Romilor”
Asociaţia „Tarna Rom”
Asociaţia Obştească "Terra-1530"
Asociaţia pentru promovarea clinicilor juridice
Centrul de Informare în Domeniul Drepturilor Omului
Coaliţia Nediscriminare
Consiliul Naţional al ONG-urilor din Moldova
Coaliţia Civică pentru Alegeri Libere şi Corecte
Consiliul Naţional al Tineretului din Moldova
Consiliul de Experţi pentru Drepturile Omului
Centrul “Acces-Info”
Asociaţia „Keystone Human Services International Moldova”
Asociatia Obsteasca „Consult Nord”
Centrul „CONTACT-Soroca”
Asociaţia de Dezvoltare Regională "Habitat", Rezina
Alianţa INFONET
Asociaţia Obştească „Viitorul”, Bădiceni
Asociaţia Obştească „Moştenitorii”, mun. Bălţi