Nume
Parola
Vizualizări: 3002
Centrul Naţional de Mediu invită la campania de salubrizare "Iubește-ți rîul!"
Chişinău, 8 Aprilie 2014 — Centrul Naţional de Mediu organizează campania de salubrizare de primăvară în bazinul rîului Bîc cu sloganul “Iubeşte-ţi rîul!”. Campania se va desfăşura în perioada 10-11 aprilie 2014 în municipiul Chișinău și în orașele Călărași, Strășeni, Ialoveni, Anenii Noi.
În municipiul Chişinău, rîul Bîc va fi salubrizat pe data 10 aprilie 2014 începînd cu orele 11.30, pe porţiunea ce cuprinde str. Varniţa începând cu podul de pe str. Izmail. La acțiunea de salubrizare vor participa studenții de la Colegiul de Ecologie și Centrul Național de Mediu. La acţiune sunt invitaţi toţi doritorii precum şi reprezentanţii mass media. Pentru o bună desfăşurare a campaniei de salubrizare, CNM oferă echipamentul necesar tuturor participanţilor.
Totodată, pe data de 11 aprilie 2014 la ora 11.00, în colaborare cu Întreprinderea Municipală „EXDRUPO” vor fi instalate plăcuţe cu inscripţia “Iubeşte-ţi rîul!” la podul de trecere peste rîul Bîc pe bd. Renașterii, în regiunea Circului.
Pentru detalii vă rugăm să ne contactați la numărul de telefon: 022 836 727; GSM: 060176393, e-mail: alla.vacarciuc@gmail.com Persoană de contact: Alla Vacarciuc, Coordonator Comunicare, Centrul Naţional de Mediu

Acest eveniment este organizat în cadrul proiectului “Campania Tinerilor «IUBEȘTE-ȚI RÎUL!» ”, implementat de Centrul Naţional de Mediu, graţie susţinerii generoase a poporului american prin prisma Programului de Granturi pentru Democraţie al Ambasadei SUA din Republica Moldova.
Acest eveniment este finanţat de un grant oferit de Departamentul de Stat al SUA. Opiniile, constatările şi concluziile prezentate şi discutate în cadrul evenimentului aparţin autorilor şi nu reflectă neapărat pe cele ale Departamentului de Stat al SUA.