Vizualizări: 2873
De la vorbe – la fapte!
24 Martie 2014 — 20 de femei din 3 localități ale raionului Dubăsari de pe ambele maluri ale Nistrului: Oxentea, Goian și Molovata Veche au beneficiat de informații utile privind indentificarea problemelor comunitare comune şi căilor de soluționare. Acțiunea a avut loc în cadrul seminarului „Identificarea și prioretizarea problemelor comunitare comune. Metode de implicare a femeilor în acțiuni de soluționare a acestor probleme”, organizat de AO Clubul Femeilor din satul Oxentea în cadrul proiectului „Hai să ne REcunoaștem!”.
Acestă inițiativă a fost realizată cu asistenţa financiară a Uniunii Europene şi PNUD, în cadrul Programului „Susţinerea Măsurilor de Promovare a Încrederii”.
Astfel, participantele la seminar au decis să-și unească eforturile într-o echipă comună pentru a rezolva problemele comunitare. Pentru identificarea necesităților, ele au desfășurat un sondaj de opinie în rîndul localnicilor. În cadrul seminarului participantele de comun acord au alcătuit grila de întrebări. Locuitorii satelor Oxentea, Goian și Molovata Veche vor fi rugați să răspundă la următoarele întrebări:
1. Care sunt problemele, cu care se confruntă localitatea dvs.?
2. Cine credeți că ar trebui să se ocupe de soluționarea acestor probleme?
3. Dvs. ați dori să vă implicați în procesul de soluționare a problemelor locale?
4. Cum ați putea să vă implicați în soluționarea acestor probleme?
Unele întrebări vor conține și cîteva variante de răspuns, pentru a obține un tablou mai structurat al situației reale. Sondajul va fi desfășurat pe un eșantion de cel puțin 100 de locuitori ai satelor vizate de acest proiect.
În urma discuțiilor purtate de participantele la seminar, preliminar au fost numite cîteva probleme, cu care se confruntă cetățenii de pe ambele maluri ale rîului Nistru, ca de altfel și ale multor localități din Moldova, cum ar fi:
lipsa locurilor de muncă în localitățile rurale,
posibilitățile reduse pentru femeile de la sat de ași iniția o afacere proprie,
dezvoltarea insuficientă a infrastructurii locale, etc.
Rezultatele sondajului vor ajuta femeile să-și stabilească un plan comun de acțiuni și pentru a întreprinde măsuri concrete de soluționare a acestora.
În cadrul proiectului „Hai să ne REcunoaștem!” beneficiarele vor mai avea parte de instruiri în domeniul IT ca instrument de colaborare mai eficient și își vor crea o pagină virtuală comună pe una din rețelele de socializare.
Participantele consideră că aceste acțiuni vor sta la baza unui parteneriat durabil a localităților vizate și, posibil, ceea ce nu reușesc să facă politicienii, le va reuși femeilor: să apropie cetățenii simpli de pe ambele maluri ale rîului Nistru prin restabilirea relațiilor de prietenie și colaborare.
Ţinem să menţionăm că, acest proiect este realizat de Centrul CONTACT, în parteneriat cu Institutul Independent de Drept si Societate Civilă din Tiraspol, cu asistenţa financiară a Programului „Susţinerea Măsurilor de Promovare a Încrederii”, finanţat de Uniunea Europeană, co-finanţat şi implementat de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD).
Scopul Programului UE-PNUD este de a contribui la promovarea încrederii între ambele maluri ale Nistrului prin implicarea autorităţilor locale, societăţii civile, comunităţii de afaceri şi altor părţi interesate în activităţile de dezvoltare economică şi socială a comunităţilor locale.
Persoana de contact: Liliana Porumb, coordonator de programe al Centrului Contact. Tel: 22/233947.

Autor: Centrul Contact
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2278
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33