Nume
Parola
Vizualizări: 3002
Vizită de monitorizare în satul Calfa, Anenii Noi
18 Decembrie 2013 — Vizită de monitorizare în satul Calfa, Anenii Noi
Centrul Contact continuă monitorizarea implementării activităților proiectului “Participarea femeilor din zonele rurale de pe ambele maluri ale Nistrului”. La această etapă sunt efectuate vizite de studiu la organizațiile care au beneficiat de finanțare şi a inclus componenta de familiarizare cu procesul de implementare a proiectelor. Astfel, proiectul „Crearea Centrului de Informare și Sprijin Calfa pentru persoanele din zona de securitate, incluzând malul drept al Nistrului localitatea Calfa şi malul stâng al Nistrului: satul Speia” , implementat de Organizaţia Neguvernamentala „Viitorul” din localitatea Calfa, raionul Anenii Noi, a desfăşurat seminarul „Cunoașteți drepturile”.
La instruire au fost prezentate informaţii din domeniul Codului Muncii, Asigurării și Asistenței Sociale și nu în ultimul rînd, din domeniul Violenţei Domestice. Moderatorii seminarului au fost reprezentanţi ai Procuraturii raionale, Centrului PROMOLEX, ai Agenției pentru ocuparea Forței de Muncă. La seminar au fost prezenți 23 de participanți, dintre care 21 de femei.
La seminar au fost distribuite materiale informative despre Legea 45 cu privire la prevenirea și combaterea violenței în familie , Legea cu privire la drepturile copilului nr. 338 din 15.12.1994, Legea nr. 102-XV din 13.03.2003 privind ocuparea forței de muncă și protecția socială a persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă. Materialele informative vor fi distribuite şi altor persoane, prin intermediul un grup, special constituit pentru acest lucru.
ONG Viitorul îşi propune în perioada următoare să monitorizeze evoluția în domeniile discutate, obţinerea datelor de la AOFM raionale în vederea identificării numărului de șomeri angajati după organizarea seminarului.
În cadrul proiectului a fost organizată întâlnirea cu scriitorul și autorul multor cărți de poezii și proză pentru copii, Alexandru Plăcintă. Pentru completarea bibliotecilor școlare și sătești au fost procurate 225 ediții de carte, care sunt citite de copii din localitate. Prin aceasta activitate s-a majorat gradul de interes al copiilor faţă de cărţi. În continuare, echipa proiectului îşi propune dezvoltarea colaborării cu partenerii şi grupul-ţintă, identificarea de noi parteneriate şi continuarea acordării serviciilor de informare şi sprijin în rândul comunităţii.
Activităţile se derulează conform proiectului, iar următoarele vizite de monitorizare vor avea loc în Oxentea, Dubăsari şi Varniţa, Anenii Noi.
Ţinem să menţionăm ca acest proiect este finanţat în cadrul proiectului „Participarea femeilor din zonele rurale de pe ambele maluri ale Nistrului, în dezvoltarea comunităţii”, care este implementat de Centrul CONTACT, în parteneriat cu Institutul Independent de Drept si Societate Civilă din Tiraspol, cu asistenţa Programului „Susţinerea Măsurilor de Promovare a Încrederii”, finanţat de Uniunea Europeană şi cofinanţat şi implementat de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), în perioada mai 2013 – aprilie 2014.
Persoana de contact: Liliana Porumb, coordonator de programe al Centrului Contact. Tel: 22/233947.