Vizualizări: 6658
Conducerea companiei germane KOSTAL în vizită la ZEL ”BĂLȚI”
19 Iulie 2013 — În perioada 18 – 19 iulie 2013 conducerea companiei germane Kostal (www.kostal.de) a realizat o vizită de documentare în Zona Economică Liberă ”BĂLȚI”. Compania Kostal este printre liderii mondiali în producția elementelor electronice și electromecanice de comandă și control în industria automotive.
Astfel, în prima zi a fost vizitată Subzona nr. 4, amplasată în or. Strășeni în care proeictele investiționale pot fi implementate în termen restrâns, dat fiind faptul că există toată infrastructura necesară. În cea de-a doua zi, a fost vizitată Subzona nr. 3, amplasată în mun. Bălți, unde pot fi implementate proiectele tip ”GREENFIELD”.
În cadrul întrunirii, Administratorul principal al ZEL ”BĂLȚI”, dl. Marin CIOBANU a realizat o prezentare detaliată a oportunităților investiționale ce pot fi valorificate în Republica Moldova de către compania germană, ca exemplu real servind activitatea cu succes a companiilor străine ce activează deja aici.
La finalul întrunirii, partea germană a dat asigurări că va analiza cu atenție informațiile primite și posibilitățile de colaborare, astfel încât să revină cu un răspuns în viitorul apropiat.
Zona Economică Liberă ”BĂLȚI”
www.zelb.md

Autor: ZONA ECONOMICA LIBERA "BALTI'
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă
Toate comunicatele din categoria curentă
Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2276
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33