Nume
Parola
Vizualizări: 2930
Cronica expediţiei ecologice a tinerilor pe rîul Bîc: ziua a 8-a
Gura Bîcului, 17 Iulie 2013 — Ce-a de-a opta zi a expediţiei pe rîul Bîc este şi ultima aventură a acesteia. În această zi ne-am trezit dimineaţa la ora 07:00 şi am pornit din Anenii Noi spre satul Gura Bâcului. Prima oprire a fost în satul Bulboaca, unde am efectuat un monitoring, iar rezultatul acestuia ne-a şocat foarte tare: în această regiune la fel ca şi în celelalte, începând de la Chişinău, nu au fost gasite macronevertebrate, apa fiind moartă. Am stat lingă rîu destul de mult timp şi am simţit mirosul urît care venea de la rîu, apoi am aflat de la localnici că seara mirosul este mult mai accentuat, chiar insuportabil. În continuare am observat că locatarii acestui sat şi-au făcut grădini chiar pe malul rîului Bîc, roada fiind irigată cu apa acestui rîu.
Drumul nostru a continuat înspre satul Calfa pentru a discuta cu primariţa, Ceaglîc Ludmila. Cînd am ajuns, doamna Ludmila a fost primitoare şi foarte bucuroasă să ne cunoască. Am avut o discuţie foarte înteresantă cu primăriţa, ne-a povestit despre problemele cu care se confruntă rîul Bîc din această localitate: absenţa sistemului de canalizare centralizat, a staţiei de epurare şi depozitul de pesticide, unde sunt stocate circa 6 tone.
La această întîlnire a participat şi Andrei Isac, specialist în aspecte de mediu, care ne-a explicat efectul negativ al pesticidelor asupra sănătăţii omului.
În continuare ne-am deplasat spre satul Gura Bîcului şi am ajuns la locul mult aşteptat, unde rîul Bîc îşi revarsă apele sale în fluviul Nistru. Acolo am observat ceva îngrozitor: apa era poluată şi murdară; marconevertebratele nu vieţuiesc; apa cît şi mîlul din ea miroseau foarte urît; vegetaţia care a fost inundată de apa din Bîc şi-a pierdut existenţa fiind arsă de chimicate.
Am stat la confluenţa rîului Bîc şi am discutat care sunt problemele rîului şi cum noi le putem rezolva. Am facut poze, video, apoi am pornit spre satul Gura Bîcului la o vilă unde eram cazaţi.
Suntem cei mai norocoşi copii, fiindca am participat la o astfel de expediţie ecologică pe rîul Bîc. Am acumulat foarte multa experienţa, noi şi utile cunoştinţe pentru viaţă, am facut foarte mulţi prieteni şi ne pare foarte rău că această expediţie a luat sfîrşit. Vrem să spunem sincere mulţumiri Centrului Naţional de Mediu pentru organizarea expediţiei şi Ambasadei SUA pentru finanţare.
Vă spunem un sincer MULŢUMESC !!!
Pozele noastre le puteţi urmări pe www.facebook.com/Centrul Naţional de Mediu
Articolul a fost scris de Grupul Comunicare a expediţiei ecologice a tinerilor pe rîul Bâc: Mihaela Tabarcea şi Doina Ştefîrţa.
Acest eveniment este organizat în cadrul proiectului “Tinerii în acţiune”, implementat de Centrul Naţional de Mediu, graţie susţinerii generoase a poporului american prin prisma Programului de Granturi pentru Democraţie al Ambasadei SUA din Republica Moldova.
Acest eveniment este finanţat de un grant oferit de Departamentul de Stat al SUA. Opiniile, constatările şi concluziile prezentate şi discutate în cadrul evenimentului aparţin autorilor şi nu reflectă neapărat pe cele ale Departamentului de Stat al SUA.