Nume
Parola
Vizualizări: 5555
Invitaţie: Lansarea Maratonului Scrisorilor pentru Drepturile Omului
Chişinău, 7 Decembrie 2012 — Amnesty International Moldova împreună cu Poşta Moldovei vă invită la lansarea Maratonului Scrisorilor pentru Drepturile Omului. Acest eveniment reuneşte oamenii din 78 de ţări care scriu mesaje în susţinerea persoanelor drepturile cărora sunt lezate.

DATA: 10 decembrie 2012
ORA: 10.00
LOC: Oficiul Poştal Central (Chişinău, Bd. Ştefan cel Mare, 134)

Vizitatorilor Oficiului Poştal Central li se va propune să scrie în susţinerea unui apărător al drepturilor omului din R. Belarus care stă la dubă în urma unui proces inechitabil, femeilor din Guatemala care sunt supuse violenţei şi uneori sunt chiar omorâte în timp ce autorităţile se fac că plouă, locuitorilor unui sat din Nigeria mediul cărora a fost devastat din cauza neglijenţei unei companii petroliere şi romilor din Cluj-Napoca care au fost evacuaţi forţat.

Născut în Polonia în 2001, Maratonul Scrisorilor este desfăşurat pentru a zecea oară în lume şi pentru a doua oară în Republica Moldova. Fiecare doritor poate veni şi trimite o scrisoare pentru drepturi la Oficiul Poştal Central din Chişinău între 10-14 decembrie. De asemenea, pot fi semnate şi scrisori online la www.amnesty.md/maraton

SFÂRŞIT/
Document Public

Contact:

Nichita Gurcov, ofiţer de presă Amnesty International Moldova
+373 22 83 58 08 ext 11 +373 79 66 31 32 media@amnesty.md www.amnesty.md

Facebook event https://www.facebook.com/events/300691313376650/