Vizualizări: 3647
Moldova a eşuat să asigure o protecţie adecvată pentru persoanele LGBTI contra discriminării
Chişinău, 31 Mai 2012 — Amnesty International este îngrijorată de faptul că „Lege Nediscriminare” adoptată recent eşuează în asigurarea protecţiei necesare pentru persoanele LGBTI faţă de discriminarea în bază de orientare sexuală şi identitate gender, omiţând astfel introducerea unui cadru legal anti-discriminare comprehensiv.
În data de 28 mai 2012 Preşedintele Republicii Moldova a semnat legea anti-discriminare (“Legea cu privire la asigurarea egalităţii”), aceasta fiind votată în Parlament la 25 mai.
Amnesty International salută definiţia largă a discriminării din lege, care include discriminarea directă şi indirectă, crearea unui Consiliu pentru Prevenirea şi Combaterea Discriminării şi Asigurarea Egalităţii, ceea ce reprezintă un mecanism important pentru reabilitarea victimelor discriminării inclusiv inversarea sarcinii probaţiunii.
Cu toate acestea, Amnesty International regretă profund că legea eşuează în asigurarea unei protecţii comprehensive împotriva discriminării în bază de orientare sexuală şi identitate gender. De fapt, în timp ce discriminarea pe alte motive, cu ar fi rasa, etnia, religia ori credinţa şi dizabilitatea este interzisă totalmente în toate sferele vieţii, discriminarea în bază de orientare sexuală este explicit interzisă numai la angajarea în cîmpul muncii (art. 7 (1)). Discriminarea în baza de identității gender nu este explicit interzisă în nici unul din domeniile vieţii. Amnesty International este de asemenea îngrijorată de faptul, că potrivit legii interzicerea discriminării nu poate afecta institutul familiei, concepută ca o căsătorie dintre o femeie şi un bărbat, fapt ce poate îngusta semnificativ domeniul aplicării propriu-zise a legii.
În acest context, Amnesty International îndeamnă autorităţile din R. Moldova să modifice legea în lumina obligaţiilor sale internaţionale şi să introducă un cadrul legal anti-discriminare comprehensiv, care va asigura protecţie împotriva discriminării în toate sferele vieţii şi în baza tuturor criteriilor, inclusiv orientarea sexuală şi identitatea gender.
Informaţie suplimentară
Guvernul a modificat Legea Nediscriminare pentru a exclude orientarea sexuală din lista criteriilor de discriminare din cauza unei discuţii publice polarizate din Moldova în ultimul an în jurul proiectului legii. Versiunea iniţială a legii care din start includea şi orientarea sexuală drept unul dintre criterii de discriminare, a stârnit o opoziţie colosală din partea parlamentarilor şi reprezentanţilor Bisericii Ortodoxe.
Starea sănătăţii, averea şi originea socială la fel au fost excluse din text. Legea cunoscută anterior ca „Legea cu privire la prevenirea şi combaterea discriminării” a devenit „Legea cu privire la asigurarea egalităţii”. Identitatea gender nu a fost niciodată inclusă drept criteriu de discriminare în proiectele de lege anterioare.
Pe parcursul ultimilor ani, Amnesty International a documentat discriminarea răspândită împotriva persoanelor lesbiene, gay, bisexualilor, transgender şi intersex (LGBTI) din Moldova atât din partea actorilor de stat, cât şi din partea celor privaţi. În luna martie curent consiliile din Bălţi, Chetriş şi Hiliuţi (raionul Făleşti) şi din raionul Anenii Noi au adoptat măsuri discriminatorii întru interzicerea oricărui fel de promovare a persoanelor LGBTI. Consiliul municipal Bălţi a proclamat susţinerea exclusivă a Bisericii Ortodoxe şi a interzis „propaganda agresivă a orientării sexuale netradiţionale”. Amnesty International a cerut ca patru consilii să anuleze interzicerea întrunirilor LGBTI. La 29 martie consiliile din Drochia şi Cahul au adoptat nişte decizii similare celor din Bălţi, Anenii Noi şi Făleşti. Ambele consilii au acţionat la solicitarea Bisericii Ortodoxe. Mai târziu, consiliul din Hiliuţi şi-a abrogat propria decizie în urma unui demers din partea oficiului Ombudsmanului.
Unii politicieni şi membri ai Bisericii Ortodoxe din Moldova, au folosit cu câteva ocazii în public un limbaj homofobic. De exemplu Marian Lupu, Preşedintele Parlamentului RM, a făcut nişte declaraţii homofobe în cadrul unei emisiuni TV la 21 mai. Amnesty International subliniază faptul că oficialii publici şi cei care caută să obţină funcţii politice trebuie să se reţină de la promovarea unor mesaje cu caracter homofob sau transfob, care pot contribui la incitarea discriminării împotriva persoanelor LGBTI.
Amnesty International este îngrijorată de practica de lungă durată a autorităţilor Republicii Moldova de a interzice sau de a eşua să asigure securitatea necesară a evenimentelor publice organizate de comunitatea LGBTI. În mai 2008, Primăria mun. Chişinău a interzis o demonstraţie a unei organizaţii LGBTI – Centrul Informaţional GenderDoc-M afirmând că organizaţiile religioase, studenţii şi locuitorii oraşului au reacţionat negativ vizavi de demonstraţia preconizată.
Adoptarea legii anti-discriminare care nu prevede o protecţie împotriva discriminării în baza orientării sexuale şi identităţii gender este inconsistentă obligaţiilor Guvernului potrivit tratatelor internaţionale la care R. Moldova este parte. Articolul 2 al Pactului Internaţional cu privire la Drepturile Civile şi Politice (PIDCP) cere de la statele părţi asigurarea respectării fără nici o discriminare a tuturor drepturilor stipulate în Pact. Articolul 26 al PIDCP cere statelor să garanteze tuturor persoanelor o protecţie egală şi eficientă contra oricărui fel de discriminare. Comitetul pentru Drepturile Omului a interpretat interzicerea discriminării din art. 2 şi 26 inclusiv cu privire la orientarea sexuală (spre exemplu poate servi cazul Toonen v. Australia, nr de comunicare 488/1992, Zoung v. Australia, nr de comunicare 94/2000). Articolul 14 din CEDO stipulează că toate drepturile enumerate în Convenţie trebuie să fie respectate fără nici o discriminare. În plus, excepţiile prevăzute de legislaţie cu privire la definirea familiei pot perpetua noi discriminări în baza orientării sexuale în sfera accesului la bunuri şi servicii, precum şi la asistenţa medicală. De exemplu, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis că refuzul de a asigura medical partenerul homosexual a persoanei asigurate constituie o violare a dreptului la viaţă privată şi a dreptului de a nu fi supus discriminării (P.B. şi J.S. v. Austria).

Autor: Amnesty International Moldova
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2277
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33