Nume
Parola
Vizualizări: 3560
Pedeapsa cu moartea în 2011: Un număr alarmant de executări în puţinele state care omoară
Londra, 27 Martie 2012 — Ţările care au aplicat pedeapsa capitală au făcut acest lucru la o rată alarmantă în anul 2011, însă numărul de state care recurg la această a scăzut cu mai mult de o treime în comparaţie cu cel din zece ani în urmă, este declarat în raportul anual Amnesty International cu privire la condamnare şi aplicarea pedepsei cu moartea.

Numai zece la sută din ţările lumii, adică 20 din 198 au aplicat pedeapsa cu moartea anul trecut.

Oamenii au fost executaţi pentru un şir de infracţiuni, precum ar fi adulter şi sodomie în Iran, blasfemie în Pakistan, vrăjitorie în Arabia Saudită, trafic de oase umane în Republica Congo, infracţiuni ce ţin de droguri în mai mut de 10 ţări.

Metodele execuţiilor în 2011 au inclus decapitare, spânzurare, injecţii fatale şi împuşcare.

18,750 de persoane se aflau sub sentinţa pedepsei cu moarte la finele anului 2011, 676 de oameni din întreaga lume fiind executaţi.

Totodată, aceste date nu includ mii de execuţii efectuate în China care suprimă datele, după părerea Amnesty International.

De asemenea, datele nu reflectă presupusa scară a folosirii pedepsei capitale în Iran – Amnesty International deţine rapoarte credibile despre un număr substanţial de executări, care niciodată nu au fost recunoscute oficial.

„Majoritatea vastă a ţărilor s-a îndepărtat de la utilizarea pedepsei cu moartea”, a spus Salil Shetty, Secretar General Amnesty International.

„Mesajul nostru către liderii unei minorităţi izolate de state care continuă să execute este unul clar: sunteţi pe o altă cale decât restul lumii în aspectul respectiv, şi este timpul ca să faceţi nişte paşi spre încetarea acestei pedepse crude, inumane şi degradante”.

În Orientul Mijlociu a fost marcată o sporire abruptă a numărului de executări înregistrate – cu 50 la sută mai mult decât anul precedent.

Aceasta s-a întâmplat din cauza a patru ţări – Irak (cel puţin 82 executări), Iran (cel puţin 360), Arabia Saudită (cel puţin 82) şi Yemen (cel puţin 41) – aceste fiind responsabile pentru 99 de procente din toate executările înregistrate în regiune. Creşterea executărilor în Iran şi Arabia Saudită a sporit numărul aplicării pedepsei cu moartea în întreaga lume cu 149 de cazuri comparativ cu anul 2010.

Mii de oameni au fost executaţi în China în 2011, mai mult decât în tot restul lumii pus împreună. Acolo datele privind pedeapsa cu moartea constituie un secret de stat. Amnesty International a încetat să publice datele colectate din surse publice din China fiind că acestea ar putea subestima flagrant numărul adevărat de executări.

Organizaţia a reiterat cererea sa ca autorităţile chinezeşti să publice datele privind persoanele executate şi cele condamnate la moarte pentru ca ca să fie confirmate afirmaţiile acestora despre faptul că diferite schimbări în legislaţie şi practică ar fi dus la o scădere semnificativă a aplicării pedepsei cu moartea de-a lungul ultimilor patru ani.

În Iran, Amnesty International a primit rapoarte credibile despre un număr mare de executări neconfirmate sau chiar secrete, ceea ce ar putea dubla ratele recunoscute oficial.

Cel puţin trei persoane au fost executate în Iran pentru crimele comise atunci când acestea încă nu au atins vârsta de 18 ani, faptul care încalcă dreptul internaţional. Executarea a patru delicvenţilor-minori în Iran nu a putut fi confirmată; în Arabia Saudită a fost un astfel de caz.

SUA a fost iarăşi unica ţară din regiunea Americii de Nord şi de Sud, la fel - unicul membru al grupul de ţări cu cele mai dezvoltate economii din G8, care a executat 43 –de deţinuţi în 2011. Europa şi ţările din fosta Uniunea Sovietică nu au înregistrat aplicarea pedepsei capitale, cu excepţia Republicii Belarus unde au fost executate două persoane. Regiunea Oceanului Pacific a fost o zonă liberă de pedeapsă cu moartea, cu excepţia a cinci condamnări la moarte în Papua Noua Guinee.

În Belarus, Japonia şi Vietnam despre apropierea executării nu au fost preîntâmpinaţi nici deţinuţii, nici familiile sau avocaţii acestora. Se ştie că executări în public au avut loc în Coreea de Nord, Arabia Saudită şi Somalia, la fel şi în Iran.

În majoritatea ţărilor în care oamenii au fost condamnaţi la moarte sau executaţi, procesele de judecată nu corespundeau standardelor internaţionale de proces echitabil. În cadrul unora din aceste procese a fost aplicată estorcarea „recunoaşterii vinovăţiei” prin tortură sau alte presiuni, precum în China, Iran, Irak, Coreea de Nord şi Arabia Saudită.

Aplicarea pedepsei capitale i-a afectat în mod disproporţionat pe cetăţenii străini, în particular în China, Arabia Saudită, Malaiezia, Singapore şi Tailanda.

Cu toate acestea, chiar în acele ţări care continuă să execute deţinuţii la o rată înaltă au fost atinse anumite progrese în 2011.

În China guvernul a eliminat pedeapsa capitală pentru 13 crime, majoritatea din ele alcătuind infracţiuni de ordin civil; de asemenea, Congresului Naţional Popular i-au fost propuse nişte măsuri întru micşorarea numărului cazurilor de tortură în detenţie, consolidarea rolului avocaţilor şi asigurarea faptului ca bănuiţii în cazuri care ar putea duce la condamnare la moarte să fie reprezentaţi de un avocat.

În SUA numărului executărilor şi noilor condamnări la moarte a scăzut dramatic în comparaţie cu cel de zece ani în urmă. Statul Illinois a devenit al 16-lea stat care a abolit pedeapsa cu moartea. Un moratoriu a fost anunţat în statul Oregon. Victimele crimelor violente la fel s-au pronunţat împotriva pedepsei capitale.

„Chiar în rândul ţărilor din acel grup mic care au aplicat pedeapsa cu moartea în 2011 putem constata un progres gradual. Acestea sunt nişte paşi mici, însă s-a dovedit că asemenea măsuri incrementale duc în eventual la sfârşitul pedepsei capitale”, a spus Salil Shetty.

„Acesta nu va avea loc peste noapte, dar totuşi suntem hotărâţi că vom vedea ziua când pedeapsa cu moartea va trece în istorie”.

Amnesty International se opune pedepsei cu moartea în toate cazurile fără excepţii, indiferent de natura crimei, caracteristicile făptaşului sau metoda folosită de stat pentru a-l omorî pe deţinut. Pedeapsa cu moartea încalcă dreptul la viaţă şi constituie cea mai crudă, inumană şi degradantă penalitate.

SFÂRŞIT/

Document Public

Pentru mai multe informaţii vă rugăm sa contactaţi oficiul de presă Amnesty International din Londra, MB, la numărul de telefon +44 20 7413 5566 sau email: press@amnesty.org

Amnesty International Moldova: Tel. +373 22 83 58 08 Ext. 11; email: media@amnesty.md www.amnesty.md

[ENGLISH] http://t.co/4v3Kch7g [РУССКИЙ] http://t.co/QMGzvo2d