Nume
Parola
Vizualizări: 6467
Consiliului Naţional pentru Participare şi Agenţia de Inspectare şi Restaurare a Monumentelor cer intervenţia urgentă a Guvernului pentru a stopa distrugerea patrimoniului naţional
27 Ianuarie 2012 — Consiliului Naţional pentru Participare (CNP), de comun acord cu Agenţia de Inspectare şi Restaurare a Monumentelor din Republica Moldova (AIRM), a expediat Prim-ministrului, Vladimir Filat, o scrisoare prin care atrage încă o dată atenţia Guvernului asupra distrugerii monumentelor de importanţă locală şi naţională, ocrotite de stat.

Dacă ritmurile de demolări şi deteriorări ale monumentelor istorice vor fi păstrate în continuare şi nu vor fi întreprinse măsuri pentru a stopa acest proces, riscăm să pierdem nucleul istoric al Chişinăului, precum şi monumentele de arhitectură de categorie naţională de pe tot teritoriul ţării.

Luând în considerare gravitatea situaţiei şi complexitatea factorilor care au condus la creşterea numărului de distrugeri ai patrimoniului arhitectural, Consiliul Naţional pentru Participare, prin demersul din 22 iunie 2011, s-a adresat Guvernului Republicii Moldova cu solicitarea de a întreprinde acţiunile necesare ce se impun pentru a stopa fenomenul de demolare şi degradare a patrimoniului arhitectural istoric.

Cu regret, Consiliul nu a primit nici un răspuns la demers. Instituţiile responsabile ale statului nu au intervenit în vreun fel pentru a soluţiona problema, iar situaţia în domeniul protecţiei patrimoniul arhitectural continuă să degradeze.

Mai mult decât atât, în ultimele zile, Agenţia de Inspectare şi Restaurare a Monumentelor – una din puţinele instituţii care depune eforturi importante şi ia atitudine publică pentru stoparea degradării şi demolării monumentelor arhitecturale este ţinta unor atacuri din partea Ministrului Culturii, Dlui Boris Focşa, care periclitează buna activitate a Agenţiei. Asupra Agenţiei se exercită presiuni şi controale nejustificate care ar putea fi îndreptate spre reducerea la tăcere a acestei instituţii şi intimidarea angajaţilor.

În aceste condiţii, Consiliul Naţional pentru Participare şi Agenţia de Inspectare şi Restaurare a Monumentelor CER REPETAT INTERVENŢIA URGENTĂ a Guvernului în vederea stopării fenomenului de demolare şi degradare a patrimoniului arhitectural istoric.

Textul integral îl găsiţi ataşat la comunicat.