Vizualizări: 8627
Reprezentanții MDRC, față în față cu autoritățile locale din regiunea Latgalia, Letonia
Daugavpils, Letonia, 6 Octombrie 2011 — Reprezentanții Ministerului Dezvoltării Regionale și Construcțiilor (MDRC), ai Ministerului Economiei (ME) și ai Agențiilor de Dezvoltare Regională (ADR) din Republica Moldova au avut miercuri, 5 octombrie a.c., o întrevedere cu reprezentanții administrației publice locale din orașul Daugavpils, regiunea Latgalia, Letonia.
Evenimentul a avut loc la sediul primăriei din Daugavpils și a fost urmat de mai multe vizite efectuate la instituții sociale, de învățămînt și obiecte turistice din regiune, reconstrucția cărora a avut loc în urma implementării proiectelor de dezvoltare regională.
Anatolii Botnaru, șeful aparatului ministrului, a specificat că scopul acestei vizite este de a cunoaște obiectivele regiunii, experiența în implementarea proiectelor, atragerea investițiilor și eficiența proiectelor de durată, precum și rolul administrației publice locale în dezvoltarea eficientă a Latgaliei.
La rîndul său, Veaceslav Sirjakovs, viceprimarul orașului, a salutat prezența delegației și a menționat că vor fi onorați să prezinte pas cu pas implementarea proiectelor pe parcursul anilor, obiectivele propuse și progresele înregistrate.
Sarmite Kikuste, directorul Departamentului pentru dezvoltarea orașului, a prezentat oaspeților dinamica dezvoltării localității, proiectele în derulare, mijloacele financiare alocate pentru implementarea acestora și eficiența dezvoltării regiunii.
De asemenea, directorul a mai specificat că, actualmente, în derulare sunt proiectele aprobate în 2010 și a căror durată de implementare este de 2-3 ani. Valoarea totală a acestora este de 123 mln euro, bani alocați atît din fondurile europene (103 mln), cît și din bugetul autorităților locale (19, 4 mln). Principalele domenii de finanțare fiind: reconstrucția infrastructurii orașului, aprovizionarea cu apă și canalizare, dezvoltarea transportului public, sănătate, învățămînt, reabilitarea monumentelor de cultură, sport etc.
Maris Bozovics, directorul Agenției de Dezvoltare a Regiunii Latgalia, a menționat că Letonia este împărțită în 5 regiuni de dezvoltare regională, iar fiecare regiune, la rîndul său, are cîteva centre de dezvoltare, cea mai dezvoltată fiind orașul Riga. Totodată, acesta a mai specificat că ei au reușit să elaboreze Strategia de Dezvoltare pînă în anul 2030, obiectivul principal al acestui document fiind bunăstarea cetățenilor prin majora veniturilor localnicilor. De asemenea, acesta a mai comunicat principalele priorități ale strategiei, menționînd dezvoltarea obiectivelor turistice, promovarea sportului și dezvoltarea businessului.
În Letonia, proiectele sunt elaborate de administrația publică locală și aprobate spre finanțare de Consiliul de Dezvoltare Regională. Această autoritate, în componența căreia se regăsesc primarii tuturor localităților, decide aprobarea proiectului prin analiza importanței acestuia conform Planului de dezvoltare a teritoriului și principalelor priorități.
După întrevedere, delegația a vizitat Uzina de prelucrare a metalului, colegiul de medicină, Cetatea Daugavpils, obiecte reconstruite din fondurile europene în cadrul proiectelor de dezvoltare. Tot aici, în cadrul unui proiect asemănător, a fost renovată biblioteca publică din Levini - centrul de dezvoltare, unic în fostele țări sovietice care este automatizat.
Reamintim că în perioada 2-15 octombrie un grup de specialiști de la MDRC și ME al Republicii Moldova se află într-o vizită de studiu în Letonia. Din delegație face parte și directorul Agenției de Dezvoltare Regională Nord, Ion Bodrug.
Ministerul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor

Autor: Agenția de Dezvoltare Regională Nord
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2276
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33