Nume
Parola
Vizualizări: 4845
IDIS „Viitorul” prezintă un raport complex de evaluare a eficienţei activităţii Parlamentului şi fiecărui deputat în parte în sesiunea februarie-iulie 2011
27 Septembrie 2011 — Cu o zi înainte de startul unei noi sesiuni legislative, IDIS „Viitorul” va face public raportul său de evaluarea a eficienţei activităţii instituţiei legislative în sesiunea precedentă, anume pentru a atrage atenţia asupra multiplelor deficienţe constatate.

Evenimentul va avea loc miercuri, 28 septembrie 2011, ora 10:00, în sala de conferinţe a Institutului pentru Dezvoltare şi Iniţiative Sociale (IDIS) „Viitorul”, et. 2, situat pe str. Iacob Hîncu 10/1, MD-2005, Chişinău.

La prezentare sunt invitaţi reprezentanţi ai fracţiunilor parlamentare, Secretariatului Parlamentului, Guvernului RM, precum şi experţi din cadrul societăţii civile, organizaţiilor internaţionale şi misiunilor diplomatice în RM. Acest raport reprezintă o premieră metodologică de a evalua eficienţa instituţiei legislative, în baza unor indicatori precum: numărul de iniţiative legislative, luări de cuvânt, discursuri şi interpelări per deputat, domenii şi fracţiuni.

Aceasta a permis constatarea deopotrivă a activismului, dar şi a atitudinilor politice faţă de domenii sensibile, precum şi modul în care este exercitat controlul parlamentar. Totodată, s-a ţinut cont de prezenţa deputaţilor la şedinţe, distribuţia voturilor, dar şi formele de cooperare dintre majoritatea parlamentară şi opoziţie.

Toţi indicatorii au fost colectaţi şi interpretaţi de un grup de experţi ai IDIS „Viitorul”: Sergiu Lipcean, Veaceslav Berbeca, Ion Tăbârţă. Raportul a fost coordonat de vicedirectorul IDIS Leonid Litra şi a apărut cu sprijinul financiar al the Balkan Trust for Democracy.

Monitorizarea activităţii Parlamentului este o preocupare firească a unui think-tank precum IDIS „Viitorul”, fiind interesat de democratizare şi de creştere a nivelului de transparenţă, precum şi de o comunicare permanentă între societatea civilă şi instituţiile publice. În 2008, IDIS „Viitorul” a produs raportul naţional „Transparenţă, responsabilitate şi participare civică în Moldova”, care radiografiază starea de lucruri la capitolul transparenţă a instituţiei legislative, în baza unui sondaj la care au participat ONG-işti, jurnalişti, reprezentanţi ai sindicatelor şi business-ului. Concomitent, astfel de sondaje au fost efectuate în România, Bulgaria şi Georgia.