Nume
Parola
Vizualizări: 4385
Opriţi omoruri sancţionate de stat în China!
Chişinău, 30 Martie 2011 — Amnesty International Moldova a desfăşurat execuţii teatralizate în faţa Ambasadei Chinei la Chişinău, cerând ca cea mai crudă, inumană şi degradantă pedeapsa să fie oprită în China şi în restul lumii.

La 28 martie Amnesty International a lansat un nou raport cu privire la aplicarea pedepsei cu moartea la nivel global. Acesta arată că numărul ţărilor care au abolit pedeapsa cu moartea prin lege sau în practică creşte constant, iar statele au ucis mai puţini oameni în 2010 comparativ cu anii precedenţi. China, Iran, Arabia Saudită, Statele Unite ale Americii şi Yemen se regăsesc în topul executorilor. China este prima pe listă, deşi ascunde numărul exact al oamenilor executaţi. Conform Amnesty International, mii de oameni sunt executaţi acolo în fiecare an, mulţi din ei pentru crime non-violente din punctul de vedere al normelor dreptului internaţional. Pe lângă toate, există temeri serioase în ceea ce ţine de echitatea proceselor aplicate persoanelor condamnate la moartea în China.

Gheorghe Zugravu, Coordonator pe Campanii la Amnesty International Moldova: „Am petrecut execuţii teatralizate ale condamnaţilor pentru a arăta că pedeapsa cu moartea este inacceptabilă şi că trebuie de pus capătul omorurilor sancţionate de stat în China, cât şi în alte părţi ale lumii.”

Amnesty International a demarat campania împotriva pedepsei cu moartea în anul 1977. De atunci 123 de ţări au abolit pedeapsa capitală prin lege sau în practică. 138 de persoane din cele condamnate la moartea în SUA au fost achitate din anul 1973. Republica Moldova nu mai aplică pedeapsă cu moarte din anul 1995, deşi aceasta a fost abolită oficial numai cu cinci ani în urmă prin excluderea clauzei respective din constituţia ţării. Belarus rămâne a fi singurul executor în Europa, acolo omorurile au fost relansate anul trecut.


SFÂRŞIT/

Document Public

Amnesty International Moldova:
Tel. +373 22 83 58 08, tel./fax +373 22 22 99 66.
Email: info@amnesty.md Web: www.amnesty.md