Nume
Parola
Vizualizări: 3283
Elevii şi procurorii îşi vor avansa cunoştinţele în domeniul Drepturilor Omului
Chişinău, 18 Noiembrie 2010 — Azi, 18 noiembrie 2010, Amnesty International Moldova a semnat Acord de parteneriat cu Ministerul Educaţiei şi Acord de colaborare cu Procuratura Generală Republicii Moldova. Acordul cu Ministerul Educaţiei vizează introducerea începând cu septembrie 2011 subiectului opţional „Drepturile Omului” în curriculum şcolar, iar parteneriatul cu Procuratura Generală prevede instruirea în domeniul Drepturilor Omului, şi în special în domeniul combaterii şi prevenirii torturii, a procurorilor aflaţi în cursuri de reciclare.

Pe parcursul activităţii sale în Republica Moldova Amnesty International permanent reitera necesitatea includerii în mod prioritar subiectului „Drepturile Omului” în program şcolar. În perioada 2004-2009 Amnesty International Moldova a implementat proiectul „Am dreptul să-mi cunosc drepturile”, şi în cadrul acestuia au fost instruiţi profesori din mai multe localităţi a Moldovei şi elaborate manuale pentru profesori şi elevii claselor VII şi VIII.

„Educaţia tinerilor în cadrul instituţiilor de învăţămînt trebuie să se bazeze pe principiul respectării Drepturilor Omului, aceasta fiind condiţia inerentă pregătirii personalităţii pentru viaţă într-o societate democratică şi pluralistă”, a subliniat Cristina Pereteatcu, Director Executiv Amnesty International Moldova. „Acordul semnat azi cu Ministerul Educaţiei este un pas important în crearea unei culturi a Drepturilor Omului precum şi a unui sistem compex de valori în rândurile tinerilor”.

De asemenea, Acordul cu Procuratura Generală este destinat sporirii nivelului de cunoştinţe despre Drepturile Omului, în special în domeniul combaterii şi prevenirii torturii, între procurorii republicii. Experţii Amnesty International Moldova vor interacţiona ca formatori pentru procurorii care petrec cursurile de instruire continuă în instituţiile respective. Însă aceşti experţi urmează să instruiască şi procurorii care vor deveni formatori în domeniul Drepturilor Omului – astfel va fi asigurată durabilitatea cunoştinţelor în cadru Procuraturii.

„Procuratura Generală este organul cheie în asigurarea respectării drepturilor omului şi în deosebi în combaterea şi prevenirea torturii şi altor forme de maltratare”, a menţionat Veaceslav Balan, Preşedintele Amnesty International Moldova. „Noi sperăm că prin colaborarea în domeniul instruirii cu Procuratura Generală vom minimiza încălcări ale Drepturilor Omului, care cu regret au loc în mod sistemic în Moldova”.

Acordurile cu Ministerul Educaţiei şi Procuratura Generală complementează Acordul cu Ministerul Afacerilor Interne, încheiat în martie 2010.


Despre Amnesty International

Amnesty International este o organizaţie neguvernamentală independentă care activează pentru apărarea şi conştientizarea drepturilor fundamentale ale omului, formulate în Declaraţia universală a drepturilor omului.

Amnesty International a fost fondată în 1961 în Londra, Marea Britanie. Acum organizaţia are peste 2.800.000 membri şi susţinători în 150 de ţări ale lumii. Organizaţia a obţinut statutul oficial de consultare în domeniul drepturilor omului pe lângă ONU şi Consiliul Europei. În 1977 Amnesty International a obţinut premiul Nobel pentru pace, iar în 1978 – premiul ONU în domeniul drepturilor omului.


Document Public

Adresa reprezentanţei Amnesty International în Republica Moldova: Chişinău, MD-2010, c/p 209. Tel. (373 22) 83 58 08, tel./fax(373 22) 22 99 66. Email: info@amnesty.md Web: www.amnesty.md