Nume
Parola
Vizualizări: 3326
Myanmar trebuie să pună în libertate toţi prizonierii de conştiinţă după eliberarea lui Aung San Suu Kyi
Londra, 13 Noiembrie 2010 — Astăzi, Amnesty International a salutat punerea în libertate a doamnei Aung San Suu Kyi, dar, în acelaşi timp, a solicitat Guvernului Myanmar eliberarea imediată a tuturor prizonierilor de conştiinţă din ţară.

Aung San Suu Kyi, cea mai renumita prizonieră de conştiinţă din Myanmar, a petrecut mai mult de 15 ani arestată la domiciliu. Ea a fost una dintre peste 2,200 prizonieri politici, inclusiv prizonieri de conştiinţă, în prezent deţinuţi în condiţii deplorabile, pentru simplul fapt că şi-au exercitat dreptul la protest paşnic.

„Deşi eliberarea doamnei Aung San Suu Kyi este, cu siguranţă, binevenită, aceasta nu este decât sfârşitul unei pedepse nedrepte, care a fost prelungită în mod ilegal şi nu este deloc o concesie din partea autorităţilor”, a declarat Secretarul General al Amnesty International Salil Shetty. „În primul rând, rămâne adevărat faptul că autorităţile nu ar fi trebuit niciodată să o aresteze nici pe ea, nici pe mulţi alţi prizonieri de conştiinţă din Myanmar, îndepărtându-i astfel de la procesul politic”.

Câştigătoarea Premiului Nobel pentru Pace a fost deţinută din 30 mai 2003, după ce criminalii sprijiniţi de către guvern au atacat procesiunea de maşini la care participa acesta în Depayin, omorând un număr necunoscut de oameni şi rănind zeci de persoane. Aceasta era a treia oară când ea a fost ţinută sub arest la domiciliu, fiind reţinută anterior între 1989-1995 şi 2000-2002.

“De această dată, autorităţile trebuie să asigure siguranţa doamnei Aung San Suu Kyi”, a declarat Salil Shetty.

“Este timpul ca guvernul din Myanmar să pună capăt lipsirii de libertate din motive politice în ţară, în timp ce comunitatea internaţională, inclusiv China, India, ASEAN şi ONU trebuie să acţioneze împreună pentru a împiedica autorităţile Myanmar să abuzeze de sistemul legal pentru a sancţiona oponenţii paşnici. În pofida eliberării doamnei Aung San Suu Kyi, aceştia nu trebuie să uite de alţi prizonieri de conştiinţă”.

În Maynmar sunt peste 2,200 de prizonieri politici deţinuţi în baza legislaţiei vagi, deseori utilizată de către guvern pentru a incrimina disidenţa politică paşnică. Ei sunt deţinuţi în condiţii mizerabile, cu alimentaţie şi igienă inadecvată. Majoritatea au o stare de sănătate nesatisfăcătoare şi nu primesc tratament medical necesar. Mulţi au fost torturaţi în timpul interogatoriului lor iniţial şi detenţiei şi încă se mai supun riscului de a fi torturaţi de către gardienii închisorii. Amnesty International consideră că marea majoritate a celor deţinuţi sunt prizonieri de conştiinţă, care sunt pedepsiţi doar pentru exercitarea paşnică a dreptului la libera exprimare, întrunire şi asociere.

Mulţi dintre cei deţinuţi au participat la Revoluţia de Şofran din 2007, provocată de proteste împotriva creşterii preţurilor la combustibil şi produse. În ultimii trei ani, sute de prizonieri politici au fost mutaţi în închisori situate la distanţe foarte mari, restricţionând în acest fel accesul lor la rude, avocaţi şi îngrijire medicală. Sunt frecvent raportate cazuri de tortură şi rele tratamente.

Reprezentanţilor Comitetului Internaţional al Crucii Roşii le-a fost restricţionat accesul în închisorile din Myanmar din decembrie 2005.


Informaţii generale

În 2009, doar cu două săptămâni înainte ca ordinul de detenţie să expire, Aung San Suu Kyi a fost din nou arestată şi acuzată de încălcarea condiţiilor de arest la domiciliu. La data de 11 august 2009, după un proces blamat de întreaga comunitate internaţională, ea a fost condamnată la trei ani de închisoare, termen care a fost ulterior redus la 18 luni de arest la domiciliu.

Eliberarea ei vine la doar xx de zile după primele alegeri generale în Myanmar din ultimii 20 de ani, care au avut loc pe fundalul unor represiuni politice. Partidul doamnei Aung San Suu Kyi „Liga Naţională pentru Democraţie” a obţinut majoritatea mandatelor în alegerile din 1990, dar a fost împiedicat să vină la putere de liderii militari din Myanmar, care au ţinut sub control ţara timp de zeci de ani.

Amnesty International îndeamnă la eliberarea tuturor prizonierilor de conştiinţă, inclusiv a:

• Fostului lider al studenţilor şi activist pro democratic Min Ko Naing, 47, condamnat la o pedeapsă cu închisoare de 65 de ani pentru participarea în demonstraţiile din 2007.
• U Gambira din All Burma Monks Alliance (ABMA), condamnat la 63 de ani pentru participarea în demonstraţiile călugărilor din 2007.
• U Khun Htun Oo, 67, şeful Ligii Naţionalităţilor Shan pentru Democraţie, condamnat la 93 de ani de închisoare pentru dezacord cu planurile guvernului de a adopta o nouă Constituţie. Acesta suferă de diabet zaharat şi hipertensiune arterială.

Aung San Suu Kyi a câştigat Premiul Nobil pentru Pace în 1991.

Amnesty International a câştigat Premiul Nobil pentru Pace în 1977.

SFÂRŞIT/

Document Public

Pentru mai multe informaţii vă rugăm sa contactaţi oficiul de presă Amnesty International din Londra, MB, la numărul de telefon +44 20 7413 5566 sau email: press@amnesty.org

Secretariatul Internaţional, Amnesty International, str. 1 Easton, Londra WC1X 0DW, MB
www.amnesty.org

Adresa reprezentanţei Amnesty International în Republica Moldova: Chişinău, MD-2010, c/p 209. Tel. (373 22) 83 58 08, tel./fax(373 22) 22 99 66. Email: info@amnesty.md Web: www.amnesty.md