Nume
Parola
Vizualizări: 9147
Mobiasbancă a devenit banca numărul IV
Chisinau, 22 Octombrie 2008 — În primele nouă luni ale anului 2008, Mobiasbancă – Groupe Société Générale a înregistrat o creştere importantă a activităţii, atât pe segmentul de clientelă persoane fizice, cât şi pe cel de clientelă corporate, poziţionându-se pe locul IV în sistemul bancar din Republica Moldova cu o cotă de piaţă de 9,51%. Rezultatele obţinute de Mobiasbancă – Groupe Société Générale la sfârşitul trimestrului al treilea reflectă tendinţa de creştere şi dezvoltare, în condiţiile unei urmăriri atente a calităţii riscurilor. Banca este lider incontestabil al pieţei la creşterea volumelor de credite – cu peste 689,7 milioane lei pe parcursul anului 2008. Volumul creditelor acordate clientelei este cu 62,3% mai mare faţă de aceeaşi perioadă a anului 2007. Totalul activelor băncii s-a ridicat, la sfârşitul lunii septembrie 2008, la 3,74 miliarde MDL, în creştere cu 43,5% pe parcursul anului. "Creşterea solidă înregistrată la finalul primelor nouă luni se datorează punerii în practică a unei politici comerciale adecvate, atât la nivelul pieţei de retail, cât şi în ceea ce priveşte piaţa corporate. În acelaşi timp, creşterea este una atent calibrată, bazată pe aplicarea unor principii stricte de urmărire a riscului într-un context de piaţă relativ dificil", a declarat Jean-François Myard, preşedintele Mobiasbancă. Conform ratingului de siguranţă a băncilor realizat de către Revista de specialitate Bănci şi Finanţe Profit, în baza rezultatelor primului semestru Mobiasbancă deţine locul II în grupul primelor 5 bănci ale ţării, pe locul I fiind situată Banca de Economii – bancă de stat. Mobiasbancă este parte a Grupului Société Générale începând cu anul 2007. Grupul Société Générale este unul din liderii pieţei financiare internaţionale. Reuşita Société Générale se datorează modelului balansat de banca universala care îşi generează profiturile din activităţi diversificate, 2/3 dintre care deriva din retail banking în Franţa şi în străinătate. Acest model s-a demonstrat a fi unul solid şi de succes. Grupul Societe Generale este prezent în 84 de ţări deservind peste 27 milioane de clienţi individuali.

Autor: BC \"Mobiasbanca - Groupe Societe Generale\" S.A.

Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă