Nume
Parola
Vizualizări: 9647
Ministrul Apărării Vitalie Marinuţa efectuează o vizită de lucru la Washington
11 Ianuarie 2010 — O delegaţie formată din reprezentanţi ai Ministerului Apărării şi Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene, condusă de ministrul Apărării Vitalie Marinuţa, participă în perioada 11-13 ianuarie, la consultări bilaterale moldo-americane în domeniul apărării, desfăşurate în Washington, SUA.

În capitala americană reprezentanţii militari şi civili ai celor două state vor trece în revistă rezultatele activităţilor bilaterale cu specific militar, desfăşurate în comun pe parcursul ultimilor ani şi vor stabili priorităţile cooperării dintre cele două armate pentru următoarele 24 de luni. Totodată, pe agenda vizitei sînt preconizate discuţii privind derularea reformei în sectorul de apărare, stadiul actual de realizare a Planului Individual de Acţiuni al Parteneriatului Republica Moldova-NATO, precum şi programul de implementare a recomandărilor oferite de Centrul pentru relaţii civil-militare din oraşul Monterey. 

În perioada aflării în SUA, ministrul Apărării va fi invitatul Consiliului Atlantic şi al postului de radio „Vocea Americii”, unde va vorbi despre provocările reformei în sectorul de apărare al Republicii Moldova în contextul noilor realităţi politice.

Maior Alexandru JOSAN
Sef Serviciul Relatii Publice
Ministerul Apararii al R.Moldova