Vizualizări: 7011
Institutul de Neurologie şi Neurochirurgie va avea un Tomograf Computerizat de performanţă
Chisinau, 25 Noiembrie 2009 — La 26 noiembrie 2009, cu începere de la ora 15.00, în incinta Institutului de Neurologie şi Neurochirurgie (str. Korolenko, 2) va avea loc darea oficială în exploatare a Tomografului Computerizat General Electric ”Light Speed VCT SELECT”.
Procurarea şi instalarea Tomografului în Institut a fost posibilă graţie unui proiect de succes realizat la iniţiativa ministrului Sănătăţii, acad. Ion Ababii, în anul 2007, cînd a fost semnat un Memorandum de către Ministerul Sănătăţii al Republicii Moldova, Compania Orange Moldova şi Organizaţia Naţiunilor Unite (Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare), potrivit căruia, Compania Orange Moldova şi-a luat angajamentul de a fi donator pentru procurarea unui Tomograf Computerizat de performanţă, destinatar fiind Institutul de Neurologie şi Neurochirurgie.
Procedura de anunţare a tenderului, licitaţia şi determinarea firmei câştigătoare au decurs în deplină transparenţă sub auspiciul PNUD-ului cu implicarea specialiştilor experţi din Europa şi Statele Unite ale Americii.
Actualmente, Tomograful Computerizat General Electric ”Light Speed VCT SELECT” este cel mai de performanţă din Republica Moldova şi din regiunea de Sud-Est a Europei. Prin utilizarea acestuia se va schimba considerabil accesul pacienţilor de profil neurologic şi neurochirurgical la tehnologiile de diagnostic costisitoare precum: tomografia cerebrală şi medulară cu reconstrucţie tridimensională, angiografia vaselor creierului şi a măduvei spinării cu scop de intervenţii endovasculare la anevrisme şi malformaţii arterio-venoase, tromboliză selectivă de urgenţă la bolnavii cu accidente vasculare cerebrale embolice, stereotaxia neurochirurgicală în patologia extrapiramidală şi neurooncologică, neuronavigaţia şi monitoringul postoperatoriu imediat la bolnavii operaţi în cadrul INN.
Până în prezent au fost desfăşurate cu succes lucrările de evaluare şi testare a utilajului şi încăperilor. La momentul actual, reprezentantul companiei EUROMEDIC INTERNATIONAL TRAINING se află la INN şi conduce un program educaţional de familiarizare a personalului Centrului de Neuroimagistică al INN.
La eveniment sunt invitaţi reprezentanţi ai mass-media.
Eugenia Tofan,
Serviciul de presă al AŞM, tel.: 27-23-37

Autor: Administrator
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2276
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33