Vizualizări: 4100
CALM despre Satul European 2024: „Numai prin fapte și proiecte concrete, repartizate obiectiv și corect construim și promovăm Europa aici, la noi acasă!”
8 August 2024 — Guvernul a prezentat lista proiectelor de dezvoltare locală care vor fi finanțate în cadrul Programului „Satul European” ediția 2024. În rezultatul evaluării au fost selectate pentru a fi implementate 612 proiecte din cele 749 depuse, bugetul total fiind de 2.5 miliarde de lei. Proiectele câștigătoare reprezintă localități din toate zonele R. Moldova, primarii fiind membri ai diferitor partide politice, inclusiv 15 din UTA Găgăuzia.
Prim-ministrul Dorin Recean a apreciat munca primarilor și a echipelor lor, menționând că de această dată proiectele au fost mult mai bune decât la edițiile anterioare. „Mai organizăm o rundă și vom fi pregătiți pentru absorbția fondurilor de preaderare”, a declarat premierul.
Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale Andrei Spînu a specificat că din cele 612 de proiecte câștigătoare, 223 vizează construcția a 1172 de km de rețele de apeduct; în 57 de sate vor fi construite 445 de km de rețea de iluminat stradal; 215 clădiri publice și de menire socială vor fi reconstruite sau reabilitate, în 30 de sate vor construite 36 de parcuri fotovoltaice etc…
Președinta CALM, Tatiana Badan, a menționat că această noutate a adus mare bucurie în satele și orașele din Republica Moldova. „CALM de la bun început a atenționat autoritățile despre interesul sporit și numărul foarte mare de aplicații care vor fi depuse, solicitând o abordare cât mai obiectivă și incluzivă, astfel ca majoritatea APL care au aplicat sa beneficieze de proiecte, indiferent de apartenența politică.
În același context, Viorel Furdui, Directorul executiv al CALM, a apreciat efortul Guvernului de a identifica soluții la o situație foarte dificilă, cu un număr atât de mare de proiecte (peste 80% din APL-uri) și de a găsi posibilitatea de a mări de patru ori fondul financiar disponibil inițial. „Autoritățile locale din nou au combătut mitul incapacității și au demonstrat încă o dată dorință, interes major pentru dezvoltare și capacitate de a scrie proiecte. La rândul său, Guvernul a răspuns adecvat acestei inițiative. De mai multe ori am atras atenția la faptul că atunci când vorbim despre integrarea europeană trebuie să venim cu fapte, iar cele 612 proiecte sunt o dovadă că Uniunea Europeană este calea corectă pe care a ales-o Republica Moldova, iar primarii fac tot posibilul pentru a schimba realitățile din satele și orașele noastre și de a le apropia de cele europene.”
Totodată, directorul CALM a scos în evidență angajamentul conducerii MIDR de a identifica soluții și oportunități de finanțare suplimentare pentru restul APL care au aplicat și care nu se regăsesc în lista proiectelor finanțate.
Viorel Furdui a mulțumit și colegilor din cadrul CALM care au contribuit la stabilirea criteriilor și la selectarea obiectivă a proiectelor câștigătoare, subliniind că în perioada următoare vor fi negociate și vor apărea noi fonduri și oportunități de dezvoltare locală, „deoarece capacitate de a le asimila la nivelul APL există și anume așa construim și promovăm Uniunea Europeană.”

Autor: Congresul Autorităţilor Locale din Republica Moldova
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2276
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33