Nume
Parola
Vizualizări: 2707
"Bunătatea începe cu un gând și se încheie cu o acțiune". Află povestea Danielei Groza, tânăra de 21 de ani care coordonează departamentul de voluntariat la Diaconia.
Chișinău, 15 Noiembrie 2022 — Dacă o întâlnești în plină activitate, e toată numai energie și pasiune. Vorbește, dansează, îmbrățișează copiii ori bătrânii pentru care face proiecte, dar și voluntarii cărora azi le e "șefă".
Daniela Groza are 21 de ani, face un master în psihologie, e pasionată de sudoku și de oameni și am decis că merită să-i cunoașteți povestea. E o tânără exemplu, pentru implicarea, dar și parcursul ei personal și profesional de creștere și învățare.

A început să fie voluntară nu tocmai voluntar

"Am început să fac voluntariat la 16-17 ani, paradoxal, nu am făcut-o voluntar:) ci la insistențele mamei" recunoaște Daniela, zâmbind. "Mai apoi, am ajuns să-mi placă și să-i fiu recunoscătoare pentru ”șutul” pe care mi l-a dat. Voluntariatul mi-a oferit în timp uneltele de care aveam nevoie ca să descopăr ce se afla deja în mine. A adus la suprafață multe și cred că am crescut frumos peste ani".

Primul job l-a avut la 18 ani, a început să lucreze în taberele de vară pentru copii, având deja experiența taberelor pe care le organiza cu voluntarii. Să interacționeze cu cei mici nu era o noutate, deci putea face față ușor provocărilor venite din partea lor.
Apropo, ”Frica dispare îndată ce te-apuci să faci lucrul care te sperie” e mottoul de care se ghidează. Așa, zice că e motivată să încerce lucruri noi, să bată la uși închise, să accepte experiențele care i se propun.

Azi e angajată în organizația unde a fost voluntară

Din 2021, Daniela face parte din echipa Diaconiei cu un alt rol: nu mai e voluntara care oferă timp ocazional, ci e angajată în unul dintre proiectele organizației.

"La 20 de ani am început să coordonez echipa de voluntari, a fost o provocare, pe care eram entuziasmată să o încerc. Acum lucrez cot la cot cu persoanele care au contribuit și contribuie în continuare la creșterea mea, sunt recunoscătoare și norocoasă".

Bunătatea din fișa de post și ce-i place la muncă

Bunătatea, empatia, responsabilitatea sunt la ordinea zilei pentru cei care se dedică domeniului filantropic. Din acest motiv am întrebat-o cum ar defini ea Bunătatea?
"E mai greu să o definești. O simți cred. Pentru că ea este pretutindeni. E suficient să-ți deschizi ochii și inima și o să-i simți prezența. Bunătatea vine din interior, începe cu un gând și se încheie cu o acțiune, apoi e urmată de un lanț de acțiuni…" în noul rol, zice că e imposibil să nu crezi în bunătate.

"Cu voluntarii împărtășim zilnic din bunătate. E forma noastră de a schimba lucrurile, de a aduce speranță. E puterea noastră."

Îi plac tinerii pe care îi coordonează și îi inspiră prin optimism și dedicație. Zice că reușește să-i descopere cu fiecare interacțiune și se bucură că are ocazia să facă parte din viața lor: „Ne modelăm reciproc și e un proces interesant, frumos și pe alocuri, recunosc, anevoios.."(zâmbește).

Diaconia www.diaconia.md este membru fondator al Platformei pentru Promovarea și Dezvoltarea Filantropiei. Organizația activează de 21 de ani pe întreg teritoriul țării, implicând în proiecte sute de voluntari.

Menționăm că începând cu 14 noiembrie, Platforma pentru Promovarea și Dezvoltarea Filantropiei, cu suportul Suediei, desfășoară Campania „Săptămâna Națională a Bunătății, ediția 2”.
Timp de o săptămână, mai multe organizații filantropice din toată țara, agenți economici, instituții de învățământ, persoane influente promovează filantropia personală și corporativă ca alternativă pentru soluționarea problemelor sociale și model de educație a tinerei generații și încurajează oamenii să facă gesturi de bunătate.

Pentru detalii, contactați Elena Nofit, comunicatoarea Săptămânii Naționale a Bunătății: elena.nofit@gmail.com, 069749924