Nume
Parola
Vizualizări: 5029
Facultatea de Științe Reale, Economice și ale Mediului de la Universitatea din Bălți a împlinit 70 de ani
Bălți, 28 Octombrie 2017 — Actuala Facultate de Științe Reale, Economice și ale Mediului (FȘREM) a Universității de Stat „Alecu Russo”din Bălți a împlinit 70 de ani de la fondare. Cu acest prilej, la 27 octombrie, la Universitate s-a desfășurat o festivitate la care au participat profesori universitari, studenți, reprezentanți ai autorităților locale și foști absolvenți ai facultății – oameni de știință.

Rectorul Universității, prof. univ., dr. hab. Ion Gagim a remarcat în cadrul discursului său că FȘREM a stat la baza constituirii Universității din Bălți. „Este una din acele facultăți care și-a adus aportul substanțial în devenirea Universității noastre. La această facultate au activat personalități distinse – cunoscuți doctori habilitați, academicieni cu renume în Moldova și peste hotare”, a declarat Ion Gagim, mulțumind cadrelor managerilor facultății, întregului corp didactic și studenților pentru munca depusă.

Dr. hab., prof. univ., Pavel Topală, care a fost mai mulți ani decan al facultății respective, în prezent președinte al Consiliului Științific al USARB, a făcut o incursiune în istoria FȘREM, și-a amintit de anii de studenție de la această facultate, dar și de anii care au urmat aici în calitate de cadru didactic.

În alt, context, Pavel Topală a declarat că cei de la FȘREM ar putea deveni primii inițiatori ai învățământului dual în Republica Moldova. „În acest sens, compania germană „Dräxlmaier” și compania austriacă „Gebauer & Griller”, rezidente ale Zonei Economice Libere, se vor implica în acest proces. În timpul apropiat demersul cu privire la colaborarea respectivă pentru învățământul dual va fi avansat de Rectoratul USARB la instituțiile de resort”, a spus Pavel Topală.

Dr., conf. univ. Ina Ciobanu, decanul FȘREM, de altfel prima femeie-decan al acestei facultăți, a menționat că în cei 70 de ani facultatea a reușit să-și scrie o frumoasă istorie, să cultive tradiţii şi să-și creeze o bună imagine în ţară şi în străinătate. „Toate acestea au fost posibile grație efortului şi dăruirii miilor de angajaţi şi de studenţi, care, în decursul anilor, au muncit și au studiat la facultate. Tradiţiile şi prestigiul facultăţii onorează şi, totodată, obligă la noi performanţe academice”, a menționat Ina Ciobanu.

În cadrul festivității, Rectorul USASRB a înmânat 11 diplome ale Ministerului Educaţiei, Culturii și Cercetării unor angajați ai FȘREM. Alți cinci profesori universitari au intrat în posesia diplomelor acordate de Senatul instituției. Facultatea a acordat diplome celor mai buni studenți.

Notă pentru editori:

FȘREM este formată din Catedra de ştiinţe fizice şi inginereşti; Catedra de matematică şi informatică; Catedra de ştiinţe economice și Catedra de ştiinţe ale naturii şi agroecologie și numără circa o sută de cadre didactice.

Istoria FȘREM a început din 1947, când la actuala Universitate din Bălți a fost fondată Secția de fizică și matematică.

În cei 70 de ani activitate, FȘREM a pregătit mii de profesori de matematică, fizică, educație tehnologică, chimie, biologie, geografie, ingineri-programatori, economiști, contabili, ecologi și agronomi.

Pe parcursul anilor, Facultatea a avut a avut mai multe denumiri. După anii 80 ai secolului trecut, când a început „perioada modernă” a fostei Facultăți de Fizică și Matematică, au urmat denumirile: Facultatea de Tehnică, Fizică și Matematică (1992) ; Facultatea de Tehnică, Fizică, Matematică și Informatică (2003); Facultatea de Științe Reale (2011); Facultatea de Științe Reale, Economie și ale Mediului în 2013 după fuzionarea Facultății de Economie cu Facultatea de Științe ale Naturi și Agroecologiei.
# # #

Autor: Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți

Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă