Nume
Parola
Vizualizări: 12856
Asociația Obștească „Caroma Nord” anunță trei concursuri în cadrul proiectului ”Responsabilitate şi parteneriat prin implicare în comunitate”
Bălți, 4 Aprilie 2016 — Asociația Obștească „Caroma Nord” implementează în perioada decembrie 2015-iunie 2016 proiectul ”Responsabilitate şi parteneriat prin implicare în comunitate” cu suportul Fundaţiei Est-Europene, din resursele acordate de Guvernul Suediei și Ministerul Afacerilor Externe al Danemarcei/DANIDA.


Pentru realizarea cu succes a acestui proiect, Asociația Obștească „Caroma Nord” planifică:
1. Amenajarea parcului Tinereții și al Sănătății din satul Cajba, r. Glodeni;
2. Renovarea sistemului de iluminat în grădinița satului Elizaveta, mun. Bălți;
3. Amenajarea sălii sportive în satul Ciolacu Nou, r. Fălești.


În acest scop, AO „Caroma Nord” va selecta:
1. O companie de construcții care va executa lucrările de amenajare a parcului conform caietului de sarcini expus mai jos;
2. O companie care va furniza produse pentru sistemul de iluminat în grădiniță conform caietului de sarcini expus mai jos;
3. Va contracta o companie specializată în furnizarea de echipamente sportive, conform caietului de sarcini expus mai jos.


Termenul limită de prezentare a seturilor de documente: 11.04.2016, ora 17.00.

Oferta trebuie trimisă în plic sigilat la următoarea adresa : AO „Caroma Nord” cu sediul în incinta Universității de Stat ”A. Russo”, str. Pușkin 38, bloc 5, of. 509 sau prin email la caroma_pirlita2002@yahoo.com până la data de 11 aprilie 2016 ora 17.00.

Informaţii privind acest concurs pot fi adresate în scris până la data de 08 aprilie 2016 la adresa de email caroma_pirlita2002@yahoo.com sau prin telefon la numărul 079124353.

Doar companiile selectate vor fi contactate.
Dosarele incomplete nu vor fi evaluate.